13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialOltchim, trei surprize contra Larvik

Oltchim, trei surprize contra Larvik

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea va evolua, mâine, în deplasare, împotriva formaţiei norvegiene Larvik HK, în cadrul etapei a treia a grupei C a Ligii Campionilor, din care mai fac parte formaţia daneză Randers HK şi Toulon Handball (Franţa). Adversara de mâine a oltencelor, ocupanta locului întâi în clasamentul grupei cu două victorii din tot atâtea meciuri, este cotată drept favorită, dar conducerea Oltchimului este optimistă în ceea ce priveşte şansele la victorie ale vâlcencelor. „Eu rămân la părerea că rezultatul de la Randers (n.r. – unde Oltchim a pierdut cu 23-27) a fost un simplu accident. Normal că la Larvik va fi o partidă dificilă. Este clar că vom avea în faţă un adversar periculos şi valoros, dar cred că ne putem întoarce cu ambele puncte.

Simt că Melinda Geiger va avea un debut spectaculos în Liga Campionilor şi va pune umărul serios la victoria Oltchimului”, a spus Petre Berbecaru, vicepreşedintele clubului Oltchim. Pentru partida cu Larvik, antrenorul formaţiei oltene, Peter Kovacs, a făcut trei modificări în lot, introducându-le pe jucătoarele Iulia Puşcaşu, Melinda Geiger şi Adina Meiroşu. La unul din ultimele antrenamente, extrema Adriana Nechita a suferit o uşoară entorsă şi a fost înlocuită de Iulia Puşcaşu, iar în locul Patriciei Vizitiu a fost preferată Melinda Geiger. Pentru Geiger, jucătoarea de 23 de ani recent transferată de la Ştiinţa Baia Mare, meciul de mâine va reprezenta debutul în Liga Campionilor. Cea de-a treia modificare „operată” de Kovacs a fost înlocuirea  Adinei Meiroşu, care se pare că încă se resimte după ce a pierdut o dublă sarcină, cu Gabriela Szucs. Delegaţia olteană a plecat, ieri de la Râmnicu Vâlcea spre Bucureşti, urmând ca în această dimineaţă să zboare spre Norvegia, cu escală la Amsterdam. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă