“Locul Tare” este numele unei asociatii poetice fondate de Dan Stanciu, Iulian Tanase si Sasha Vlad, care in viata civila sunt: unul – secretar de redactie la “Academia Catavencu” si “Dilema veche”, altul – jurnalist la “Academia Catavencu” si Radio Guerrilla (altfel, poet cu mai multe volume), in fine, al treilea desfasurandu-si activitatea de grafician in SUA. Primii lastari ai asociatiei, ai carei fondatori au fost foarte apropiati de Gellu Naum, sunt doua volume. Dan Stanciu si Iulian Tanase au luat 13 desene ale lui Sasha Vlad, pe care le-au “ilustrat” cu 13 texte, mai exact poeme in proza. Rezultatul nu e atat voluminos, cat dens si viu. Cele 13 “automatisme grafice” si cele 13 capitole au aceleasi 13 titluri misterioase care dau si titlul (!) fiecarui volum: Borbro, Feen, Serliq, Obs, Kabupaten, Duamaa, Epona, Snijngad, Ek-Yolo, Sodhi, Jumah, Burcep, Lecade. Tot ce se desfasoara intre coperte tine de alta realitate, Iulian Tanase si Dan Stanciu construindu-si-o fiecare pe a lui, in functie de cum i-au inspirat desenele (desi relatia cauza-efect poate avea dublu sens). O lume suprareala care aproape ca poate fi masurata la pas, unde cuvintele obisnuite definesc alte lucruri, iar cele noi delimiteaza alte geografii populate de personaje fantastice. Pentru Dan Stanciu, Serliq este un tub care are patru incaperi: A, B, C si K. A este un vestiar “unde iti scoti ochii vechi” (acolo exista, vezi Bu–uel, si “o retea de lame rotitoare”), iar B contine “bazinul de dans pentru cei simpli”. Epona “nu e un spatiu, ci un trup”, dar capitolul retine cuvintele intelepte ale locuitorilor sai (de pilda, Ulo al II-lea: “Infraneaza-ti imobilitatea”). Din galeria umana a textelor lui Dan Stanciu fac parte Snijngad, “campion absolut la peisaj viteza”, dar si vraciul Junoh, care distribuie “kabupaten” prin intermediul piersicilor, in vreme ce Borbro e un personaj “cu un inceput de mama”, care “e etern din cand in cand”. Inventiile verbale nu sunt gratuite, pentru ca ele schimba forma lucrurilor si limitele perceptiei, interiorizand si mai mult poemele.
In cazul lui Iulian Tanase, modificarea unei paradigme e mai vizibila. In poemele lui, geografia e mai unitara, iar capitolele comunica intre ele ca intr-un fel de roman. Snijngrad este un traducator care vorbeste cinci limbi materne si locuieste in Unghiul de Coincidenta, iar Borbro – “cuvantul care inseamna si inceput, si sfarsit”, si care, pronuntat asa cum trebuie, e “singurul element in stare sa te apere de cutite”. In schimb, Serliq e un personaj cu par lung care a dormit o data mii de zile in sir, avand “1.973 de vise diferite”. Pentru Iulian Tanase (nascut chiar in 1973), textele se desfasoara ca in apa sau ca in vis, intr-o cautare a unui principiu ce ar anula toate convingerile si contrariile – “si cauti singurul lucru care te face sa intelegi ca a cauta este opusul lui a gasi”. Tocmai de aceea, si tocmai pentru ca “nu ai vrea sa ajungi departe, ci foarte, foarte aproape”, poemele lui, desfasurate intre Tara Intermediara si Unghiul de Coincidenta, au, ca sa spunem asa, o incidenta intermediara clara. Nu stim daca cele doua volume se mai gasesc in librarii, dar ar fi pacat ca acel “lichid roz, aproape transparent” numit timp sa le impiedice sa ajunga la cititori.
