15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialO zi până la cel mai puternic meci de box din istoria...

O zi până la cel mai puternic meci de box din istoria Canadei

Istoria boxului canadian este una extre­m de bogată, ţara nord-americană fiind un adevărat pol pentru boxul profesionist la nivel mondial, însă lupta dintre Lucian Bute şi Jean Pascal, care va avea loc sâmbătă (duminică, 5:23 ora României), este considerată în Canada cel mai important meci de box din ultimii 35 de ani.

„Unora le place să citească istorie, altora le place să o scrie. Eu fac parte din a doua categorie”, asta spunea Jean Pascal pentru presa canadiană într-una dintre multele sale declaraţii făcute înaintea meciului de sâmbătă. Totuşi canadienii îl preferă pe Bute să scrie istorie, cu toate că nici Pascal nu duce lipsă de fani. Ambii pugilişti sunt cele mai populare figuri ale momentului din boxul canadian, la gala întâlnirii dintre cei doi, la Centre Bell, din Montreal, urmând să participe peste 20.000 de persoane.

Bute – Froch este istorie, Bute – Pascal e meciul momentului

Ambii pugilişti vin cu un palmares impresionant iar meciul de la Montreal are o miză uriaşă pentru ei, mai ales că fiecare va urma să încaseze câte 2 milioane de dolari. “Mister KO” (knockout), cum este supranumit boxerul din Pechea, a rămas cu amintirea înfrângerii uluitoare, chiar prin KO, suferite în faţa britanicului Carl Froch, în 2012, când a pierdut centura IBF la supermijlocie. Însă până atunci Bute a fost pe val, la un pas de a ajunge în clubul select al celor mai buni şase pugilişti din lume, “Super Six”. Cu 30 de victorii în cele 31 de meciuri jucate (24 prin K.O.) Bute trebuie să demonstreze lumii că încă mai are un cuvânt de spus în boxul profesionist. Totuşi, de la singura înfrângere din carieră, cea din faţa lui Froch, Bute a mai jucat doar un meci, cu Denis Grachev, care a simţit pentru prima oară gustul amar al înfrângerii.

Victoria din septembrie 2013, în faţa lui Grachev, poate fi considerată cel mult una de moral, însă adevărata miză prin care Bute s-ar putea relansa în lupta pentru o eventuală centură mondială este această confruntare istorică.

Jean Pascal este la rândul său unul dintre cei mai buni pugilişti din istoria boxului canadian, cu toate că până acum a pierdut de două ori, nu doar o dată, ca Bute şi în plus a adunat şi o remiză în cele 27 de meciuri jucate (doar 16 victorii prin KO). Canadian naturalizat, la fel ca şi Bute, însă de origine din Haiti, Pascal a debutat în box tot ca românul din Pechea, la categoria supermijlocie. Acum cei doi vor lupta la categoria semigrea (cu aproximaţie 76-79 kilograme).

Războiul dintre cei doi a început deja la nivel declarativ Pascal criticându-l pe Bute că l-ar fi denigrat de mai multe ori, în timp ce Bute a preferat să nu dea răspuns atacurilor viitorului său adversar. “El a spus că-mi va închide botul! Sunt un om, nu un animal”, a declarat Pascal. “Aştept 20.000 de oameni la Centre Bell pentru un meci exploziv, iar la final să ovaţioneze victoria lui Lucian Bute”, a spus românul la conferinţa de presă.

Bute – Pascal va fi un adevărat spectacol, nu doar pentru canadieni, ci şi pentru fanii boxului din întreaga lume, mai ales că stilul lui Bute este cu adevărat fascinant. Românul evoluează de obicei cu garda jos, având pumnul drept ridicat şi piciorul drept înainte, reuşind deseori să-şi surprindă astfel adversarii cu o lovitură nimicitoare, care duce la KO. Cei doi au în joc şi două titluri, însă de o importanţă mai redusă în comparaţie cu centura IBF pierdută de Bute: WBC Diamond (titlu creat special pentru derbiurile între cei mai importanţi boxeri ai momentului), centura la categorie semigrea NABA (Asociaţia de Box Nord-Americană).

Meciul noului mileniu în Canada, partida Bute-Pascal va fi transmisă până la urmă de postul DIGI Sport. Posturile care au mai transmis evenimente de acest gen până acum s-au plâns, iniţial, de faptul că nu există interes la fel de mare ca pentru fotbal, meciul fiind până ieri în perocolul de a nu fi difuzat şi în România.

 

Cele mai citite

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...
Ultima oră
Pe aceeași temă