16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialO româncă a fost găsită MOARTĂ într-un apartament închiriat în Cipru. Doi...

O româncă a fost găsită MOARTĂ într-un apartament închiriat în Cipru. Doi români se află în cercul de suspecţi

O româncă de 56 de ani a fost găsită moartă, luni, în apartamentul închiriat al unui român, în Cipru. Poliţia a arestat doi români, în acest dosar, informează B1tv.

Chiriaşul apartamentului, de 57 de ani, a alertat poliţia, spunând că trupul femeii se afla pe patul său. Femeia ar fi lucrat la o sală de gimnastică şi că ar fi locuit într-o casă abandonată, în zonă.

În zonă locuiesc români care muncesc în cluburi şi baruri din Larnaca, scrie Cyprus Mail.

“Ofiţerii au mers acolo şi au găsit o femeie străină, în vârstă de 56 de ani, întinsă pe pat, prezentând răni multiple”, a declarat Charalambos Zachariou, un purtător de cuvânt al Poliţiei din Larnaca.

Medicii legişti spun că este vorba despre un act criminal. O autopsie a stabilit, ulterior, că femeia a murit din cauza unei hemoragii interne, după ce a fost rănită.

Victima avea răni pe tot corpul care se păreau că au fost cauzate cu un topot mic, ciocan şi alte obiecte contondente.

Cele mai citite

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor externe din...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...
Ultima oră
Pe aceeași temă