11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialO pensionară din Gorj a blocat un drum aflat pe un teren...

O pensionară din Gorj a blocat un drum aflat pe un teren câştigat de ea în instanţă

O pensionară din Gorj a blocat un drum judeţean aflat pe un teren câştigat în instanţă printr-o sentinţă judecătorească definitivă.

Polina Popescu, în vârstă de 67 de ani, şi fratele său, Constantin Parpală, de 68 de ani, au venit, miercuri, împreună cu un executor judecătoresc şi, în prezenţa primarului comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, au fost puşi în posesie conform sentinţei judecătoreşti definitive a curţii de apel Craiova prin care le este retrocedat un teren agricol, revendicat în instanţă, conform Mediafax.

Conform actelor de la dosar, pe terenul revendicat de către cei doi fraţi aflându-se, în prezent, de o deviere a drumului judeţean care face legătura între localităţile gorjene Slivileşti şi Motru, devierea fiind realizată de autorităţile locale în urmă cu câţiva ani, după ce o alunecare de teren a afectat vechiul traseu al şoselei.

După ce au fost puşi în posesie de către executorul judecătoresc, cei doi fraţi au înfipt în pământul de pe marginea drumului ţăruşii şi au legat de ei sârme şi cartoane pentru a-şi delimita proprietatea, anunţându-i pe şoferii aflaţi în trafic de faptul că nu mai pot circula pe acel teren de acum încolo.

“Nu mai trece nimeni pe aici. Am mâna in ghips, nu pot să mă duc la săpat, la prăşit, aici o să stau până când vor înţelege că e proprietate privată”, a declarat Polina Popescu.

Femeia a oprit aproximativ 20 de autoturisme aflate în trafic, ameninţându-i pe unii şoferi că a notat numerele de înmatriculare ale maşinilor şi că urmează să îi acţioneze în instanţă pentru tulburare de posesie.

Unii şoferi au coborât din maşini şi s-au luat la ceartă cu proprietara terenului, primarul localităţii, Sorin Bucurescu, intervenind de mai multe ori pentru a aplana certurile, la faţa locului sosind, în cele din urmă, şi un echipaj de Poliţie, după ce şoferii au sunat la 112 şi au anunţat că nu pot circula.

“Dumnealor doresc să fie despăgubiţi de noi, ca autorităţi locale, cu cel puţin 30.000 de lei, dar avem o expertiză prin care nu putem să dăm mai mult de 8.000 de lei, pentru că asta este valoarea terenului de aici. Nu e un pământ prea roditor în zonă, dar suma respectivă nu-i mulţumeşte pe proprietari şi din această cauză dumnealor refuză să ne lase nouă drumul în continuare”, a declarat Bucurescu.

Primarul a deplasat, în cursul zilei de miercuri, mai multe utilaje, buldoexcavatoare şi camioane, pentru a îndepărta pământul ce acoperă vechiul traseu al drumului şi care provine din alunecarea de teren produsă în trecut, el sperând astfel că le va oferi şoferilor o rută de ocolire mai scurtă a proprietăţii private ce face obiectul acestui litigiu.

Poliţiştii care au sosit la locul în care a fost întreruptă circulaţia rutieră au solicitat acte pentru a se convinge că se află pe o proprietate privată, Polina Popescu neputând să prezinte documente în acest sens. Ea a menţionat că fratele său, Constantin Parpală, a plecat cu documentele la Motru, în momentul în care s-a dus să îl transporte în oraş pe executorul judecătoresc.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian, a declarat că, în urma verificărilor făcute în teren, agenţii Poliţiei Rutiere au deschis un dosar penal pe numele celor doi fraţi care susţin că sunt proprietarii terenului, aceştia fiind anchetaţi pentru că au blocat în mod ilegal circulaţia rutieră pe un drum public, pedeapsa pentru astfel de fapte fiind închisoare cuprinsă între trei luni şi doi ani sau amendă penală.

La ora transmiterii acestei ştiri, femeia a părăsit zona, astfel că deocamdată nu mai sunt maşini blocate, însă pensionara a precizat că se va întoarce în cursul serii sau joi dimineaţă pentru a-şi lua în primire terenul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă