30.1 C
București
sâmbătă, 7 septembrie 2024
AcasăSpecial"O lovitura teribila" pentru regimul sirian : asa vede regele Iordaniei atentatul...

„O lovitura teribila” pentru regimul sirian : asa vede regele Iordaniei atentatul de la Damasc

 

Atentatul de miercuri de la Damasc care a provocat moartea a trei oficiali de rang înalt sirieni constituie „o lovitură teribilă” pentru regimul preşedintelui Bashar al-Assad, a apreciat regele Abdallah II al Iordaniei, transmite Mediafax.
În cadrul unui interviu acordat postului de televiziune american CNN, regele Abdallah şi-a exprimat îngrijorarea faţă de posibilitatea ca reţeaua Al-Qaida să profite de haos şi să acapareze arsenalul chimic al regimului preşedintelui Bashar al-Assad.
Assad are în faţă „ultima şansă de a evita un război civil” în ţara sa, conform suveranului iordanian, în timp ce Occidentul încearcă să obţină adoptarea la ONU a unei rezoluţii care să ameninţe regimul sirian cu sancţiuni.
„Lucrurile devin foarte complicate, până la punctul în care cred că cel mai rău scenariu pentru noi toţi din regiune ar fi un război civil cu orice preţ. Odată ce ai ajuns pe fundul prăpastiei, nu mai poţi ieşi”, a avertizat suveranul iordanian.

Regele Abdallah II al Iordaniei a spus de asemenea că deţine „informaţii conform cărora Al-Qaida este prezentă în anumite regiuni din Siria de ceva timp”.
„Acum, încă o dată, cel mai rău scenariu în timp ce noi căutăm o soluţie politică ar fi ca acest stoc de arme chimice să cadă în mâinile inamicului”, se teme regele.
Ca răspuns, Departamentul de Stat a avertizat că „Guvernul sirian este responsabil de securitatea stocurilor sale de arme chimice şi oricare responsabil sirian care nu îşi va îndeplini aceste obligaţii va fi vinovat în faţa comunităţii internaţionale”. Însă „nimic nu arată că aceste muniţii nu sunt pentru moment sub controlul autorităţilor siriene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Patrick Ventrell.

 

Cele mai citite

VIDEO Cum au lăsat „tricolorii“ vestiarele stadionului din Priștina. „Echipa României a fost aici“

Echipa națională a României a lăsat vestiarele stadionului pe „Fadil Vokrri” din Priștina, capitala Kosovo, acolo unde a avut loc meciul UEFA Nations League,...

Rețea internațională de clonare de carduri, destructurată de autoritățile judiciare române și americane

Anchetatorii româno-americani au colaborat împreună pentru destructurarea unei grupări care clona datele de pe carduri Reţeaua, înfiinţată în California, era formată din români şi...

Atacurile israeliene din Fâșia Gaza au făcut 61 de morți în 48 de ore

Loviturile militare israeliene din Fâșia Gaza au ucis cel puțin 61 de persoane în decurs de 48 de ore, au declarat sâmbătă medicii locali,...
Ultima oră
Pe aceeași temă