11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialO judecătoare cere DNA, printr-o petiţie, să se sesizeze privind salariile lui...

O judecătoare cere DNA, printr-o petiţie, să se sesizeze privind salariile lui Ghica şi Danileţ

O judecătoare de la Curtea de Apel Cluj cere DNA, prin intermediul unei petiţii online, să se sesizeze în cazul magistraţilor Alina Ghica şi Cristi Danileţ, care au primit salarii în perioada în care au fost revocaţi din Consiliul Superior al Magistraturii, relatează Mediafax.

Judecătoarea Adina Lupea cere DNA să cerceteze unele documente prezentate de presă, conform cărora în perioada în care judecătorii Alina Ghica şi Cristi Vasilică Danileţ au fost revocaţi din funcţia de membru în CSM ar fi beneficiat, la fel ca orice alt membru activ, de salariu, de plata chiriei sau de diurnă de detaşare de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară în funcţie de numărul de zile lucrătoare.

“Danileţ si Ghica şi-au încasat salariul în cele trei luni în care au fost revocaţi de peste 1.600 de judecatori, deşi nu au avut niciun fel de activitate în consiliu”, se arată în petiţie.

Citeşte şi: Cine va apăra Justiţia în 2014

Conform documentului, Consiliul Superior al Magistraturii a confirmat oficial că Danileţ şi Ghica au luat salarii de la CSM cât timp au fost revocaţi, fără să meargă la serviciu.

Astfel, prin Hotărârea nr. 62/26.02.2013 a Plenului CSM, Cristi Vasilică Danileţ a fost revocat din funcţia de membru al CSM. Potrivit legii şi practicii constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o astfel de decizie de revocare este executorie. Abia prin Sentinţa Civilă nr. 1697 din 27 mai 2013 s-a dispus suspendarea efectelor hotărârii plenului CSM, “fiind astfel evident că până atunci aceasta şi-a produs efectele”, se arată în petiţia respectivă.

Situaţia este similară şi în cazul Alinei Ghica, revocată din funcţie prin hotărârea plenului CSM nr.163/16.02.2013 până în 30 mai 2013, când prin decizia Curţii de Apel Galaţi s-a dispus suspendarea efectelor acesteia.

“Astfel fiind, o lungă perioadă de timp, cei doi nu au mai avut calitatea de angajaţi ai CSM, nu au participat la niciun fel de activitate a acestei autorităţi publice, la şedinţele de plen sau de secţie, astfel cum rezultă chiar din evidenţele publice. Cu toate acestea, pe întreaga perioadă cei doi au primit toate drepturile cuvenite doar membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, prin decizia ordonatorului de credite, Oana Schimhdt Hăineală”, se mai arată în petiţia online.

Conform sursei citate, plata unor drepturi salariale importante din bani publici unor persoane care nu aveau nici un fel calitate “nu se putea face decât prin săvârşirea unor infracţiuni de fals, abuz în serviciu şi de corupţie”.

“Parchetul nu poate sta nepăsator în faţa evidenţelor şi trebuie să se sesizeze din oficiu pentru a verifica legalitatea şi să dispună verificări pentru a stabili dacă a fost comisă vreo ilegalitate, atât din partea preşedintei CSM de la acea dată, Oana Hăineală, care a semnat pentru acordarea salariului acestora, în calitate inexistentă de membri CSM, cât şi din partea judecătorilor Ghica şi Danileţ, care, deşi erau revocaţi din funcţie şi absenţi de la serviciu, i-au acceptat, întocmind eventual şi acte şi evidenţe false pentru aceasta”, se mai arată în petiţie.

Judecătorul Alina Lupea a confirmat pentru MEDIAFAX că a iniţiat petiţia online, dar a refuzat să facă alte comentarii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă