11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialO decizie pragmatica

O decizie pragmatica

Deunazi, Traian Basescu a surprins (din nou) jurnalistii, analistii si politicienii printr-un anunt-bomba: daca Parlamentul va vota suspendarea sa din functie, el va demisiona, provocand astfel alegeri prezidentiale anticipate. La multiplele explicatii vehiculate de atunci incoace, as incerca una ce tine de aritmetica votului.
Scenariul care pana la aparitia stirii era considerat cel mai verosimil consta intr-un vot al Parlamentului care, in pofida avizului Curtii Constitutionale (oricum, ambiguu – s-a incalcat legea fundamentala, dar numai oleaca), avea sa duca la suspendarea presedintelui, urmata de declansarea unui referendum prin care electoratul ar fi stabilit continuarea sau intreruperea mandatului prezidential. Cheia acestui scenariu ar fi constituit-o optiunile exprimate in consultarea electorala.
La prima vedere, Traian Basescu, personalitatea politica cu cea mai inalta cota politica in ultimii doi ani, nu avea a se teme de o confruntare cu electoratul. La o examinare mai atenta, lucrurile sunt mai putin clare. La un atare plebiscit, alegatorul are de raspuns la intrebarea: "Il mai doresc pe Basescu in fruntea statului sau nu?" – sau, altfel formulat, "Vreau sa fie Basescu presedinte sau altcineva?".
Intr-o asemenea perspectiva, ar vota DA (adica, pentru demitere) toti cei care simpatizeaza alti candidati la presedintie – anuntati sau nu. Adica toti simpatizantii lui Becali, Vadim Tudor, precum si cei ai unor partide precum PSD si PNL, chiar daca acestea nu si-au anuntat un candidat propriu. Insumand toate aceste nuclee electorale, depasim cu usurinta 50% (de exemplu, 15% pro-Becali, 10% pro-Vadim, 15% liberali, 20% social-democrati). Ar vota NU (impotriva demiterii) simpatizantii lui Basescu, cei care in sondaje isi declara increderea in actualul presedinte, adica in jur de 45% (poate chiar mai putin, daca luam in calcul actualul trend descrescator), intre acestia regasindu-se si electoratul Partidului Democrat.
Sunt printre cei care au sustinut in repetate randuri ca in aritmetica electorala doi plus doi nu fac neaparat patru, ca multe procente depind de felul in care se desfasoara campania electorala, de gradul de participare la vot si inca multe alte imponderabile. Totusi, mi-ar fi greu sa accept afirmatia frecvent vehiculata ca Traian Basescu poate fi sigur de succes in eventualitatea referendumului.
De asemenea, inca nu e clar daca referendumul cu pricina s-ar desfasura cu sau fara conditia prezentei la urne a jumatate din electorat. Infrangerea ar fi oricum infrangere si ar constitui un teribil handicap pentru Basescu, care nu ar mai putea pomeni in veci cuvantul legitimitate.
Celalalt scenariu (demisia urmata de alegerile prezidentiale anticipate) presupune pentru alegator o operatie mult mai complicata, anume alegerea intre mai multi candidati. Nu prea stim care ar putea fi adversarii, si de fapt acesta este principalul avantaj al lui Basescu – de a declansa cursa electorala intr-un moment in care potentialii contracandidati sunt fie nenumiti (cazurile PNL si PSD), fie nepregatiti de start (Vadim, Becali). El este singurul care ar beneficia de un "start lansat", pentru ca de fapt se afla in campanie electorala de vreo doi ani.
In aceste conditii, este evident ca Traian Basescu ar intruni cele mai multe voturi in primul tur. Mai mult, este destul de probabil sa obtina mai mult de jumatate din sufragii, intrucat conditiile enuntate mai sus ar face ca ceilalti candidati sa nu aiba capacitatea de a-si mobiliza intregul electorat potential.
Daca vor avea loc doua tururi, este extrem de plauzibil ca actualul presedinte sa se confrunte cu Razboinicul Luminii, personaj creditat de ultimele sondaje pe locul al doilea in topul popularitatii. Nu e greu sa ne imaginam ce s-ar intampla in aceasta eventualitate – pentru cititorii mai tineri, amintesc ca in toamna lui 2000 taranisti din tata-n fiu si-au facut cruce cu limba in cerul gurii inainte de aplica stampila in dreptunghiul cu numele lui Ion Iliescu (in celalalt dreptunghi se putea citi numele lui Vadim Tudor).
Toate acestea sunt simple ipoteze (dupa cum ipoteza este si faptul ca Traian Basescu va demisiona). Nu sustin ca aceasta ar fi motivatia reala a anuntului prezidential de joi, dar imi pare evident faptul ca, in loc de a se lasa purtat de vanturi catre un scenariu in care sansele de succes erau discutabile, marinarul a reusit sa faca o volta spectaculoasa, alegand un drum pe care riscurile sunt minime.
P.S. Speculatiile de mai sus au sens DACa presedintele va demisiona, DACa Parlamentul il va suspenda. Traim insa intr-o tara in care din doi de daca rezulta de cele mai multe ori o imposibilitate si niciodata o certitudine. z

Mircea Kivu este sociolog

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă