O ambulanță care transporta un pacient în comă, care a suferit un accident cerebral, a fost blocată, aproximativ o oră, pe un drum judeţean din Vaslui, din cauza viscolului, porivit News.ro.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, ambulanţa cu medic a rămas blocată din cauza sulurilor de zăpadă formate între localităţile Corni Albeşti şi Crasna, după ce preluase pacientul de la locuinţa sa din Albeşti.
În urma situaţiei apărute, echipajul medical a solicitat prin staţie sprijinul autorităţilor pentru a scoate maşina dintre nămeţi. Spre locul blocajului, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui a trimis o autofreză, în timp de Primăria Albeşti a intervenit cu un buldoexcavator. Până la sosirea maşinii de deszăpezire, ambulanţa a fost tractată de utilajul de la primărie, care, în prealabil a îndepărtat zăpada de pe şosea.
„Pacientul a suferit în accident cerebral, necesitând transportul cât mai urgent la o unitate medicală specializată. După o oră în care a stat înzăpezită, ambulanţa a putut să-şi continue drumul spre Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a declarat, vineri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, medicul Dan Ungureanu.
Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Vaslui susţin că acesta este primul caz în care o ambulanţă a rămas înzăpezită de când judeţul se află sub cod galben de ninsori şi viscol.
Citește și: O ambulanță care transporta o gravidă a fost lovită de un taxi, în Botoșani. Femeia a făcut atac de panică
O ambulanță care transporta o gravidă a fost implicată, vineri dimineața, într-un accident de circulație pe strada Cuza Vodă din municipiul Botoșani. Astfel, un șofer de taxi a intrat în Salvare, după ce a făcut o manevră de viraj la stânga, fără să se asigure.