20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecial"Nu sunt faimos, dar sunt aromân", la Festivalul de Film Babel

“Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, la Festivalul de Film Babel

Primul film din istoria cinematografiei vorbit în exclusivitate în limba aromână, “Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, a fost nominalizat la categoria “cel mai bun lungmetraj” din cadrul Festivalului de Film Babel, care se va desfăşura în Sardinia, între 2 şi 7 decembrie.

Aflat deja la cea de-a treia ediţie, Festivalul de Film Babel este prima competiţie internaţională destinată filmelor vorbite în limbi minoritare, dialecte sau limbi moarte. Anul acesta, festivalul se desfăşoară sub înaltul patronaj al Parlamentului European, care a recunoscut că această competiţie are un rol important în integrarea minorităţilor lingvistice din Europa, informează un comunicat MediaPro Distribution. 

Filmul de debut al regizorului Toma Enache se află în cursa pentru Marele premiu al concursului, în valoare de 10.000 de euro, alături de alte şase lungmetraje, din Venezuela, Italia, Spania sau Elveţia. “Nu sunt faimos, dar sunt aromân” a avut premiera pe marile ecrane din ţară pe 25 octombrie şi a înregistrat până în prezent aproximativ 12.000 de spectatori şi încasări de peste 187.000 de lei. 

“Nu sunt faimos, dar sunt aromân” (“Nu hiu faimos ama hiu arman”) este o dramă romantică ce descrie călătoria lui Toni Caramuşat, un regizor faimos, pornit în căutarea adevărului absolut despre originea neamului său. Mitul spune că acest adevăr e purtat de Armânamea, ultima descendentă din neamul său. Toni se întâlneşte cu fete din întreagă lume, cu speranţa că soarta îi va scoate în cale adevărul şi femeia la care visează. Filmul “Nu sunt faimos, dar sunt aromân” încă rulează în cinematografele din Constanţa.

 

Cele mai citite

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă