11.7 C
București
miercuri, 16 octombrie 2024
AcasăSpecialNu e banc. Oltenii vor participa la un program de explorare a...

Nu e banc. Oltenii vor participa la un program de explorare a Planetei Marte, în valoare de 1 miliard de euro

„Oltenii au o tradiţie aviatică prin dezvoltarea avioanelor YAR la fabrica de la Craiova. Putem spune că e o tradiţie oltenească în domeniul zborului, care înainte de construcţia fabricii de la Craiova nu exista. La fel e şi cu tehnologia spaţială. Pentru a exista tradiţie trebuie să începi de undeva”, a declarat Dumitru Popescu, preşedintele ARCA, în timpul ceremoniei de anunţare a participării organizaţiei sale la cel mai îndrăzneţ proiect al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), acela de trimitere în 2016 a unei sonde spaţiale pe planeta Marte. Proiectul EXOMARS va beneficia în cursul anului 2013 de expertiza tehnică a grupului de cercetători care au cartierul general la Râmnicu Vâlcea.

ARCA este celebra organizaţie non-profit românească, binecunoscută pentru lansările sale de baloane gigantice din largul Mării Negre şi pentru ambiţia de a dezvolta un motor care să propulseze vehicule în spaţiul cosmic. ARCA a fost selectată dintr-o listă scurtă din care făceau parte organizaţii din America, Japonia şi Rusia, să gestioneze o feliuţă din ambiţiosul proiect de 1 miliard de euro al Agenţiei Spaţiale Europeane, derulat în parteneriat cu Agenţia Spaţială Rusă, de explorare amănunţită a Planetei Roşii. În cadrul colaborării cu ARCA, Agenţia Spaţială Europeană va monitoriza capacitatea de construcţie, lansare, operare, recuperare, testarea sistemelor de ejectare, a sistemelor de comunicare radio şi prin satelit pentru sonda spaţială ce va ajunge pe Marte în 2016.

Mai exact, în 2013 ARCA va fi implicată în testarea deschiderii paraşutei cu care modulul EXOMARS va „amartiza” pe suprafaţa planetei vecine cu Terra. Misiunea celor de la ARCA nu e deloc una banală, dacă ne gândim că sonda spaţială e de fapt „un pacheţel” de tehnologie spaţială extrem de costisitoare, ce trebuie livrat intact la „destinatar”, cu ajutorul paraşutei care are rolul de frânare a vitezei de picaj în atmosfera marţiană, până la un nivel ce va permite sondei să pornească cele 9 micromotoare cu care să controleze o amartizare de precizie.

Care e rolul ARCA în „cucerirea” Planetei Marte?

ARCA va efectua aşa numitele „high drop altitude tests”, în care va simula pe Terra condiţiile din atmosfera marţiană, pentru a vedea cum se va deschide paraşuta sondei spaţiale EXOMARS. Cercetătorii de la ARCA vor construi un vehicul de teste cu o greutate de 604 kilograme (greutate identică cu a sondei spaţiale ce va ajunge pe Marte), care va fi echipat cu aceiaşi senzori care se vor regăsi şi pe sonda spaţială EXOMARS. care va fi urcat la 30.000 metri, altitudine la care densitatea atmosferei este de 98 de ori mai mică decât cea de la nivelul mării. La o asemenea altitudine, condiţiile de densitate atmosferică sunt foarte asemănătoare cu cele de pe Marte. Pentru ridicarea vehiculului de test la altitudinea de 30 de kilometri, se va folosi un balon imens cu heliu, lansat din largul Mării Negre cu ajutorul Forţelor Navale Române. Balonul cu heliu va avea un volum de 100.000 metri cubi, folia din care va fi construit balonul va avea o suprafaţă desfăşurată mai mare decât două terenuri de fotbal şi va fi realizată din polietilenă de înaltă densitate. Folia din care va fi realizată anvelopa balonului va fi puţin mai groasă decât o foaie de ceapă.

Vehiculul de test care simulează sonda ce va explora suprafaţa marţiană, va fi „Made in Râmnicu Vâlvea”, urmând să fie proiectat de cercetătorii de la ARCA şi realizat în special din materiale compozite precum răşini epoxidice, fibre de kevlar şi fibră de sticlă.

Balonul uriaş cu heliu va avea agăţat de el vehiculul de 604 kilograme care simulează sonda spaţială marţiană. El va fi lansat în intervalul septembrie-noiembrie 2013 din largul coastelor Mării Negre. Odată ajuns la altitudinea de 30.000 de metri, vehiculul agăţat de balon se va desprinde şi în clipa în care va ajunge la viteza de 0.8 mach (aproximativ 900 km/oră), se va declanşa un cartuş pirotehnic, care va deschide un mic capac amplasat în coada vehiculului, paraşuta va ieşi din containerul ei şi se va deschide, urmând să frâneze coborârea. Deschiderea paraşutei va fi fotografiată de trei super-camere foto care vor înregistra câte zece mii de cadre pe secundă, imagini ce vor fi analizate de echipele de cercetare, pentru a înţelege fiecare detaliu legat de deschiderea paraşutei în condiţiile extreme de atmosferă rarefiată şi de viteză apropiată de viteza sunetului.

Amerizarea se va face în apele Mării Negre, cu o viteză de aproximativ 14 m/secundă. Paraşuta va fi fabricată în Italia, specialiştii de la ARCA urmând să monitorizeze în timpul lansării de la altitudinea de 30 de kilometri, şocul de deschidere a paraşutei, presiunea dinamică la care va fi supusă în condiţiile extreme ce simulează intrarea capsulei spaţiale în atmosfera marţiană, precum şi funcţionarea echipamentelor.

Colaborarea Agenţiei Spaţiale Europene cu ARCA e posibil să continue şi în 2014, însă în clipa de faţă cercetătorii români păstrează secretul negocierilor cu ESA. Cert e că ARCA are deja un loc rezervat la lansarea din ianuarie 2016 a sondei EXOMARS, cu ajutorul rachetei PROTON (cea mai mare din lume), de pe cosmodromul de la Baikonur.

Cele mai citite

SUA dă Israelului o lună să îmbunătățească situația din Gaza. Ce se întâmplă cu ajutorul militar

Administrația Biden a transmis Israelului că are la dispoziție o lună pentru a îmbunătăți situația umanitară din Gaza, altfel riscă să-și piardă sprijinul militar...

Un lider al industriei românești de mobilă intră în insolvență

Producătorul român de mobilă, Rus Savitar cere insolvența propriei companii Casa Rusu, lider în producția de PAL Rus Savitar s-a aflat el însuși în procedură de...

Două tinere au murit într-un accident rutier. Un șofer se afla sub influența alcoolului

Două femei, în vârstă de 21, respectiv 28 de ani, au murit într-un accident produs, în noaptea de marţi spre miercuri, între localităţile Agigea...
Ultima oră
Pe aceeași temă