15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialNicolae, fiul lui Ion Rațiu, alături de protestatari

Nicolae, fiul lui Ion Rațiu, alături de protestatari

Una dintre cele mai importantă voci ale diasporei românești, Nicolae Rațiu, fiul marelui om politic Ion Rațiu, se declară solidar cu protestatarii. Nicolae Rațiu face parte din conducerea Fundației Familiei Rațiu din Londra și a Centrului Rațiu pentru Democrație din Turda. Iată mesajul său:

 

Domnia legii este un stâlp esențial al democrației. Fără aceasta, justiția este deschisă imixtiunii politice, creând un climat favorabil pentru șantaj și corupție. Începând cu noiembrie 2015, guvernul tehnocrat, numit de președintele Iohannis, a susținut activitățile DNA și DIICOT care au instrumentat cu succes sute de cazuri de corupție ale unor antreprenori sau reprezentanți ai guvernului. În această perioadă, România a căpătat prestanța unei democrații stabile, câștigând respect pentru succesul în lupta împotriva corupției. Ca urmare, au fost făcute investiții internaționale majore, iar climatul de transparență s-a resimțit atât în mediul antreprenorial, cât și în cel guvernamental. 

 

O dată cu trecerea în 31 ianuarie a ordonanței de urgență care aduce amendamente Codului Penal și Codului de Procedură Penală, guvernul PSD-ALDE a sabotat tot ceea ce a fost câștigat în ultimii ani, singurii beneficiari direcți fiind ei înșiși. Prin acțiunea lor, au întors România în punctul în care politicienii fac politică în beneficiul personal, fără nicio preocupare pentru binele națiunii. Răul pe care l-au făcut este fără margini. Reputația se construiește în ani, dar se poate distruge peste noapte. Guvernul ignoră îngrijorarea exprimată de UE, de ambasadorii statelor membre UE, de Camerele de Comert Americană și Germană, de Consiliul Investitorilor Străini, de puterea judiciară și ignoră demonstrațiile din stradă. Această ordonanță a grațierii are ca singur scop beneficiul lor și al prietenilor lor corupți, amendamentele la codul penal le permit să continue actele de corupție și oamenii văd asta.

Letargia electoratului român a permis ca acest lucru să se întâmple. Prezența la vot la alegerile parlamentare din decembrie a fost de 38%. PSD si ALDE au obținut împreună puțin peste 50%, însemnând că doar 19% din întregul electorat român a ales acest grup nerușinat care, prin acțiunile sale, determină o soartă nefericită pentru poporul român. Un electorat care a fost sedus de promisiuni de majorări de pensii și salarii și de reduceri de taxe și care acum, dacă acest guvern rămâne la putere, va primi doar o inflație rapidă, o scădere a nivelului de trai, șomaj și un stat falimentar, plin de corupție – pe care guvernul a reintrodus-o și o susține. Oamenii sunt cu adevărat îndreptățiți să se revolte și să protesteze – să protesteze până această situație absurdă este corectată – și într-adevăr, să ceară noi alegeri”, a scris Nicolae Rațiu, care trăiește la Londra.

Cele mai citite

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă