Iranul exercită o dominaţie politică, economică și militară puternică asupra Irakului, de când Statele Unite au predat controlul asupra suveranităţii ţării. Din acest punct de vedere, Teheranul a câștigat, iar Washingtonul a pierdut, comentează cotidianul The New York Times, citat de Mediafax.
„Dacă mergem în aproape orice piaţă din Irak, cele mai multe mărfuri sunt din Irak – lapte, iaurt, pui. Dacă deschidem televizorul, toate posturile au emisiuni favorabile Iranului. Se construieşte o nouă clădire? Cel mai probabil, cimentul şi cărămizile provin din Iran. Chiar şi drogurile utilizate de irakieni probabil au fost aduse pe la graniţa vulnerabilă cu Iranul. Iar aceasta nu este nici măcar jumătate din problemă. În tot Irakul, miliţii finanţate de Iran lucrează din greu pentru a stabili un coridor în scopul transferării de combatanţi şi armament spre forţele utilizate ca intermediari în Siria şi Liban", comentează editorialistul Tim Arango, într-un articol publicat în cotidianul The New York Times cu titlul „Iranul domină Irakul după ce Statele Unite «au predat ţara»", semnalând că influenţa Teheranului este simţită foarte puternic de toţi politicienii de la Bagdad.
„Atunci când Statele Unite au invadat Irakul în urmă cu 14 ani pentru înlăturarea regimului Saddam Hussein, Irakul era perceput ca fiind un potenţial spaţiu pentru un Orient Mijlociu democratic şi prooccidental; pentru această cauză au fost investite vieţi omeneşti şi resurse materiale – şi-au pierdut vieţile aproximativ 4.500 de militari americani şi s-au cheltuit peste 1.000 de miliarde de dolari. Începând din prima zi, Iranul a observat altceva: şansa de a face un stat-client în Irak, un fost inamic cu care a luptat în anii 1980, într-un război atât de brutal, cu arme chimice şi confruntări de front, încât istoricii îl compară cu Primul Război Mondial. Dacă demersul Iranului ar avea succes, Irakul nu va mai reprezenta niciodată vreo ameninţare şi ar putea să devină o zonă de răspândire a influenţei iraniene în regiune. În acest context, Iranul a câştigat, iar Statele Unite au pierdut", mai precizează sursa citată.
New York Times observă că, în ultimii trei ani, „americanii s-au concentrat pe combaterea filialei din Irak a reţelei teroriste Stat Islamic, retrimiţând în această ţară peste 5.000 de militari şi ajutând la eliberarea celui de-al doilea oraş ca mărime al ţării, Mosul. Dar Iranul nu a pierdut niciodată din vedere misiunea proprie: dominarea ţării vecine în totalitate, astfel încât Irakul să nu mai reprezinte niciodată vreun pericol militar şi pentru a fi folosit în scopul creării unui coridor eficient din Teheran spre Marea Mediterană”.
„Influenţa iraniană este dominantă, este enormă", confirmă Hoshyar Zebari, destituit anul trecut din funcţia de ministru irakian al Finanţelor pentru că, afirmă el, Iranul nu avea încredere în legăturile lui cu Statele Unite.
Dominaţia Iranului asupra Irakului a contribuit la amplificarea tensiunilor interconfesionale în regiune, iar ţări sunnite şi aliaţi ai SUA precum Arabia Saudită s-au mobilizat pentru contracararea expansionismului iranian. Însă Irakul este doar o parte a planului iranian de extindere, Teheranul intensificând influenţa şi în Liban, Siria, Yemen şi Afganistan. Iranul este un stat şiit, iar Irakul, un stat majoritar şiit, era condus de o elită sunnită minoritară înainte de invazia americană. Originile schismei sunniţi/şiiţi datează de 1.400 de ani, dar acum "ţin de geopolitică şi religie, clivajul fiind exprimat de state adversare, conduse pe de o parte de Arabia Saudită, iar pe de altă parte de Iran", subliniază NYT, constatând că influenţa iraniană în Irak acoperă „activităţile militare, politice, economice şi culturale".
