17.3 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecial„Neînțeleasa“ Asiei Argento, la festivalul „Anonimul“

„Neînțeleasa“ Asiei Argento, la festivalul „Anonimul“

Filmul este inspirat din copilăria Asiei, dar nu este unul autobiografic, și a fost catalogat de către Huffington Post drept un “triumf asupra unei copilării nefericite”.

„Incompresa“ spune povestea Ariei (Giulia Salerno), o fetiță de 9 ani, prinsă în mijlocul conflictului dintre părinții ei (Charlotte Gainsbourg și Gabriel Garko) care se despart. Aruncată de la familia mamei la cea a tatălui, Aria este mereu pe drumuri alături de prietenul ei cel mai bun, motanul Dac.

Placebo și Charlotte Gainsbourg

Deși filmul Asiei Argento se intitulează la fel cu cel al celebrului regizor italian Luigi Comencini, “Incompreso”, realizat în 1967, asemănările se opresc aici, spune Asia, care mărturisește că a plâns la filmul lui Comencini, pe care l-a văzut prima dată în copilărie, apoi l-a revăzut înainte să se apuce de propriul film. Genericul de început, precum și cel de final al filmului este semnat de Brian Molko, celebrul solist al formației de rock alternativ Placebo.

Despre Charlotte Gainsbourg, care interpretează rolul mamei Ariei în “Incompresa”, Asia a declarat că este cea mai potrivită persoană: “În copilărie am văzut «L’Effrontée» și m-am îndrăgostit de ea. Întotdeauna am văzut-o ca pe o soră sau, mai degrabă, ca pe o soră de suflet. În cadrul unui interviu pe care l-am acordat cu ocazia lansării primului film regizat de mine, «Scarlet Diva», am fost întrebată cine ar putea interpreta rolurile mele dacă într-o zi nu aș mai putea juca în filme. Am răspuns: Charlotte Gainsbourg. Iată, așadar, că visul mi-a devenit realitate. Am avut noroc să o întâlnesc pe platoul de filmare al lungmetrajului lui Yvan Attal, «Do not Disturb». Charlotte este generoasă, sensibilă, frumoasă; totul este o poezie cu ea“.

Regizor din tată-n fiică

Asia Argento este fiica regizorului italian Dario Argento și a devenit cunoscută mai întâi pentru rolurile din filme horror – “Demoni 2” (1986), “Biserica” (1989), “Trauma” (1993), “Tărâmul Morților” (2005) ‒, având un palmares impresionant. Argento spune că după ce a filmat cu regizorul Abel Ferrara pentru filmul “New Rose Hotel” în 1998, s-a hotărât să se lanseze în regia de film. Așa că, în anul 2000, regizează primul său lungmetraj, intitulat “Scarlet Diva”, în care joacă și rolul pricipal ‒ o actriță aflată pe calea pierzaniei între sex și droguri. Au urmat “The Heart is Deceitful Above All Things” (2004) și o serie de scurtmetraje.

Prin prezentarea filmului regizat de Asia Argento, festivalul Anonimul va continua programul inițiat în 2008, intitulat “Actori în spatele camerei”. În cadrul programului, de-a lungul anilor, au fost prezentate filme regizate de Gwyneth Paltrow, Jennifer Aniston, Ben Affleck, Sean Penn, Helen Hunt, Isabella Rossellini, Sarah Polley, Kenneth Branagh, Bob Hoskins, Jude Law, Ewan McGregor, Adrian Grenier, Anthony Hopkins, Casey Affleck şi Tommy Lee Jones, Dustin Hoffman, Isabella Rossellini, precum și de actorii români Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu în cadrul Omnibus ANONIMUL 10.  

Cele mai citite

România asigură peste 20% din consumul din UE la carnea de oaie

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Ciolacu face un spital nou la Constanța dacă localnicii aleg un președinte de CJ din PSD

Premierul Marcel Ciolacu le promite locuitorilor din Constanța că statul va construi în zonă un spital județean nou, dar le atrage atenția că trebuie...
Ultima oră
Pe aceeași temă