28.4 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSocialMeteoCod galben de vreme rea în 14 județe! Care sunt zonele vizate...

Cod galben de vreme rea în 14 județe! Care sunt zonele vizate de avertizare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul zilei de duminică, în zone din 14 judeţe.

Potrivit meteorologilor, între orele 12:00 – 23:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină în Oltenia, vestul Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi, local, în Carpaţii Occidentali.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp.

Judeţele vizate de atenţionare sunt: Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Mehedinţi, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Braşov, Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt şi Dolj.

ANM precizează că, pe parcursul nopţii de duminică spre luni (12/13 mai), va ploua moderat cantitativ (în jurul a 15 l/mp) în sudul Munteniei şi al Dobrogei.

În Bucureşti, în intervalul 12 mai, ora 12:00 – 13 mai, ora 9:00, vremea se va răci, iar cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse (se pot acumula 10 – 15 l/mp), posibil descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul a 18 grade, în timp ce minima va ajunge la 9 grade. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Letonii dezvăluie arma secretă din duelul cu FCSB! Declarațiile lui Mihai Stoica au ajuns pe pereții vestiarului

Fundașul lui FK Auda, Oskars Rubenis, a explicat cum declarațiile făcute de oficialii FCSB au fost folosite ca sursă de motivație înaintea dublei din...

Apele Române: România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii

România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii, pe fondul secetei persistente și al lipsei precipitațiilor prognozate inclusiv în bazinul...

Criza politică se prelungește: noul premier ar putea fi desemnat abia în septembrie

Criza politică declanșată după demiterea Guvernului Bolojan ar putea continua până în toamnă. Surse din PSD citate de Știrile ProTV.ro susțin că președintele Nicușor...
Ultima oră
Pe aceeași temă