9.5 C
Bucharest
Saturday, 2 December 2023
HomeSpecialNegocierile privind programul nuclear iranian stagnează

Negocierile privind programul nuclear iranian stagnează

Negocierile privind programul nuclear iranian stagnează. Discuțiile dintre Teheran și marile puteri s-au încheiat luni seara, fără niciun progres, potrivit unui negociator iranian.

"Încă nu se poate vorbi de progrese în negocieri, dar suntem optimişti în privinţa ajungerii la un acord" până la data limită 24 noiembrie, a declarat ministrul adjunct iranian de Externe, Abbas Araghchi, la finalul a două zile de discuţii între Iran şi Statele Unite, desfăşurate sub egida Uniunii Europene, informează Mediafax.

Statele Unite au anunţat luni că negocierile din Oman pe tema programului nuclear al Iranului se arată a fi "dure, directe şi serioase".

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Jennifer Psaki a anunţat, la Washington, că Statele Unite rămân "foarte concentrate pentru a înregistra progrese", insistând asupra faptului că "încă mai este timp pentru a le face".

În contextul în care data limită 24 noiembrie, stabilită pentru ajungerea la un acord între Teheran şi Grupul 5+1 (Marea Britanie, China, Franţa, Rusia, Statele Unite şi Germania), se apropie, secretarul de Stat american John Kerry şi ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif nu au anunţat înregistrarea vreunui progres, în pofida a două zile de negocieri.

Negocierile vor continua marţi, la Muscat, printr-o reuniune între oficiali de rang înalt iranieni şi ai statelor din cadrul Grupului 5+1, mai arată Mediafax.

Discuţiile începute duminică între Statele Unite şi Iran vizează apropierea de un acord global care să pună capăt celor peste zece ani de criză nucleară. Însă opoziţiile interne faţă de un acord s-au accentuat în ambele ţări.
În pofida dezminţirilor, Iranul este suspectat că urmăreşte să se doteze cu arma atomică, sub acoperirea unui program nuclear civil. Acordul căutat de Occident este necesar să îndepărteze îngrijorările, în schimbul anulării sancţiunilor impuse Teheranului.

Principalele două subiecte de divergenţă vizează amploarea viitorului program de îmbogăţire a uraniului de către Iran – în scopuri industriale potrivit Teheranului, redusă potrivit occidentalilor – şi calendarul şi mecanismul de suprimare a sancţiunilor internaţionale.

Cele mai citite

Primul român mort în Gaza ca prizonier al Hamas

Autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza, anunţă în această dimineaţă...

Discursul lui Iohannis la Dubai. VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România consideră energia nucleară drept o sursă stabilă de energie şi că ţara noastră îşi propune să devină...

Conacul în care s-a hotărât Unirea, preluat de la Academia Română de CJ Galați, pentru restaurare

După zeci de ani în care a fost sediu IAS, loc de petreceri ale activiștilor PCR și motel „2 stele”, Conacul de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă