13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialNegocieri pentru salvarea combinatului din Câmpia Turzii

Negocieri pentru salvarea combinatului din Câmpia Turzii

Directorul general al Mechel Europa de Est, Iuri Guşcin, împreună cu direc­torul general al Mechel România, Serghei Fedorov, au participat la o întâlnire cu reprezentanţii companiilor clujene care cumpără produse metalurgice, precum şi cu mai mulţi şefi ai companiilor din domeniul construcţiilor.

Întâlnirea a fost organizată de prefectul Ioan Vuşcan, cu speranţa că membrii conducerii combinatului Mechel Câmpia Turzii vor găsi noi clienţi, iar creşterea vânzărilor să permită companiei cu capital rusesc să păstreze activitatea de producţie în judeţul Cluj. “Scopul nostru este să luptăm pentru păstrarea locurilor de muncă din judeţul Cluj şi să încercăm să atragem noi investitori”, a spus prefectul Ioan Vuşcan. De la începutul anului şi până acum, Mechel Câmpia Turzii a concediat peste 700 de angajaţi.

Compania cu capital rusesc şi-a anunţat intenţia de a mai arunca în şomaj alte 800 de persoane. Combinatul din Câmpia Turzii ar urma să mai rămână cu circa 240 de angajaţi, iar unitatea economică ar urma să devină o secţie externă a Ductil Steel. Concedierile anunţate de Mechel sunt cele mai mari din Transilvania, de la închiderea fabricii de telefoane mobile din Jucu, deţinută de compania finlandeză Nokia. Finlandezii şi-au închis fabrica în toamna anului trecut, potrivit www.clujtoday.ro.  

Cele mai citite

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă