Societatea care deţine în Baia Mare monopol pe serviciul de salubrizare, Drusal SA, cere creşterea tarifelor cu 30%, după ce în ultimii doi ani acestea au crescut cu 120%. Directorul Direcţiei Servicii Publice (DSP) din cadrul Primăriei Baia Mare, Vasile Barbul, consideră cererea „nejustificată”. Istoria tentativelor societăţii Drusal de a mări şi în acest an de criză preţurile a început în martie, când a solicitat creşterea tarifelor cu 29,36%. De atunci a mai formulat încă două solicitări, însă, pentru că în bugetul municipalităţii nu sunt asigurate resursele financiare pentru trimestrul al IV-lea şi pentru ca la fundamentarea bugetului, consilierii au luat în calcul tarifele actuale, cererile au fost refuzate. Contractul Drusal SA cu municipiul Baia Mare durează din 20 noiembrie 2006. În martie 2008, tarifele plătite de băimăreni au crescut cu 19%, iar în iarna anului 2009 preţurile au crescut cu 100%. Societatea a motivat creşterea prin „modificarea greutăţii specifice a deşeurilor menajere”.
Cele mai citite
Presa internațională: Ungaria și România sting luminile, în timp ce valul de căldură continuă să afecteze Europa
Europa traversează una dintre cele mai dificile perioade ale acestei veri, în condițiile în care un val de căldură continuă să afecteze o mare...
Plimbare pe Faleza Dunării: una dintre cele mai frumoase zone din Galați
Dacă există un loc care definește cel mai bine Galațiul, acela este, fără îndoială, Faleza Dunării. Considerată una dintre cele mai lungi și mai...
WSJ: Rusia ar putea testa NATO printr-un atac limitat asupra unui stat membru, avertizează serviciile americane
Serviciile de informații americane au transmis noi evaluări privind posibilitatea ca Rusia să încerce să testeze reacția NATO printr-o acțiune militară limitată împotriva unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă