Institutul Cultural a avut fericita initiativa de a prezenta filmul regizorului Cristi Puiu “Moartea domnului Lazarescu” la cinematograful “Studio” al Uniunii Cineastilor unui public-tinta capabil sa faca o buna propaganda unei importante opere cinematografice pentru istoria artei a saptea in Romania.
Un merit deosebit in succesul filmului lui Cristi Puiu ii revine coscenaristului sau, Razvan Radulescu, care a stiut sa extraga din desenul intamplarilor nefericite prin care trece domnul Lazarescu acele detalii revelatoare pentru o psihologie nationala, mentinand tonusul epic la o altitudine ce nu incrimineaza, ci constata cu obiectivitate.
In nici un moment al filmului nu se coboara in vulgaritate, desi nu se ocoleste realismul crud care sprijina esenta dramatica a intamplarilor evocate.
Dincolo de calatoria initiatica a domnului Lazarescu se intrevad tragedii personale, conflicte profesionale si realitati generalizatoare pentru criza unei societati inca debusolate. Este normal ca un cineast critic sa deranjeze. Dar mai putin normal mi se pare faptul ca unii colegi de breasla au judecat acest proiect fara a incerca sa pronosticheze o autentica victorie artistica obtinuta la prestigioase festivaluri. Reamintesc faptul ca filmul “Moartea domnului Lazarescu” a obtinut pana acum premiul la sectiunea “Un certain regard” de la Festivalul de la Cannes, Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul international de film Alba Regia de la Szekesfeherv'r, precum si Premiul pentru regie, Premiul FIPRESCI, Premiul publicului si premiile de interpretare pentru actorii din rolurile principale, Luminita Gheorghiu si Ion Fiscuteanu, la Festivalul International de Film Transilvania.
Certitudinea artei lui Cristi Puiu vine si din coerenta stilistica ce uneste “Moartea domnului Lazarescu” cu filmele sale anterioare, “Marfa si banii” si “Un cartus de Kent si un pachet de cafea”. Interpretarea aparentelor “faptului divers” (generalizator, critic, din varii perspective, sine ira et studio), acumularea tensiunii intr-un suspans bine dozat, o excelenta exploatare a resurselor interpretilor alesi (Luminita Gheorghiu, Ion Fiscuteanu, Florin Zamfirescu etc.), dar si a capacitatilor unui operator de exceptie – Oleg Mutu -, care a stiut sa se plieze unui stil lipsit de gaunoase edulcorari, sunt cateva dintre numeroasele atribute ale unui film despre care se va vorbi multa vreme.
Filmul trebuie privit nuantat (asta afirma si autorii lui, Cristi Puiu si Razvan Radulescu, care au participat la o discutie la sediul Institutului Cultural Roman dupa proiectia filmului). Daca l-am reduce la o viziune critica asupra sistemului medical romanesc, este ca si cum am afirma ca aceeasi tema o regasim in “Mere rosii” de Alexandru Tatos sau “Balanta” de Pintilie.
Miza autorilor merge spre statutul indiferentei, care anuleaza, anihileaza relatiile interumane, spre lipsa de intelegere, care doar intamplator este surprinsa in contextul povestii legate de domnul Lazarescu. Este frumos ca regizorul a multumit public fostului ministru al Culturii pentru intrarea in productie a filmului sau. Dar si mai fru-mos era daca si colegii de breasla ar fi notat cu obiectivitate proiectul sau, facand inoperant un gest pentru care astazi trebuie sa multumeasca toti iubitorii filmului romanesc.
Intalnirea lui Cristi Puiu si a echipei sale de la Institutul Cultural Roman este prima dintr-o serie ce va deveni incepand din toamna un sezon de promovare a tinerilor creatori romani la ei acasa si peste hotare.
