12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialMoarte surprinzătoare la Restaurantul „La Cocoşatu"

Moarte surprinzătoare la Restaurantul „La Cocoşatu”

Ioan Oiţă, patronul unuia dintre cele mai cunoscute localuri ale Bucureştiului, „La Cocoşatu”, s-a spânzurat ieri chiar în restaurantul care i-a adus faima.  Anchetatorii cred că decizia sa poate să fi fost influenţată de faptul că Oiţă suferea de ciroză. Corpul lui Ioan Oiţă a fost găsit în jurul orei 13 de către angajaţii restaurantului, într-o anexă a localului. Aceştia au alertat poliţia dar echipajul SMURD, sosit la puţin timp după apel, nu a putut decât să constate decesul bărbatului în vârstă de 60 de ani.


Povestea Cocoşatului

Restaurantul, aflat în cartierul bucureştean Băneasa, era celebru pentru micii gătiţi aici, fiind frecventat de oameni de afaceri, sportivi, artişti, chiar şi în condiţiile în care locaţia nu era una de lux. Interesant este faptul că numele restaurantului a fost dat după un angajat al acestuia. Este vorba de Sandu Cocoşatu pe care investitorul Oiţă l-a remarcat într-o comună din Slobozia. „Cand l-am văzut cum întorcea micii pe grătar, a fost clar că el e omul de care am nevoie”, povestea în 2008 pentru RL Ioan Oiţă.

Timp de doi ani, după ce a deschis localul în Bucureşti, nu a ştiut ce nume să-i dea. Apoi, auzind mereu oamenii zorindu-l pe Cocoşatu’ să le onoreze mai repede comanda, a înţeles ce  nume trebuie să poarte localul.  Ioan Oiţă şi-a început ucenicia pe litoral în anii ’60, a  ajuns şi prin Germania la specializare, a vrut să rămână acolo, dar s-a răzgândit şi s-a întors în comuna Sohatu . A primit un post de şef peste un complex de magazine printre care şi un restaurant.  Se spune că acolo a reuşit să facă un adevărat miracol: un local în stil occidental în mijlocul Bărăganului, cu meniuri alese şi băuturi fine, servite în pahare cu picior înalt.

Tot acolo, într-un târg, şi-a cunoscut omul de bază, pe Sandu Cocoşatu. Alături de el a deschis restaurantul în 1993.  Afacerea  a prins repede, localul vânzând acum în medie aproximativ 2.000 de mici.

Cele mai citite
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă