9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialMinisterul Sănătății din Italia, în război cu cineaștii

Ministerul Sănătății din Italia, în război cu cineaștii

Mai mulţi reprezentanţi ai industriei cinematografice italiene, printre care regizorii Paolo Sorrentino şi Paolo Virzi, protestează faţă de o propunere legislativă a Guvernului republicii prin care fumatul ar urma să fie interzis în producţiile pentru micul şi marele ecran.

"Este dificil să îţi imaginezi un film italian fără fumat. De la Clint Eastwood, care rula tutun în foiţe de ţigară în fiecare western al lui Sergio Leone până la Marcello Mastroianni care pufăia în filmele lui Federico Fellini, fumatul face parte din cultura italiană a marelui ecran, fiind foarte prezent şi în viaţa reală", scriu jurnaliştii de la Hollywood Reporter citați de Mediafax.

Fumatul a fost foarte mult timp privit ca o problemă de sănătate majoră în Italia, unde 52% dintre copiii cu vârsta de doi ani sunt expuşi la fumul de ţigară şi unul din cinci bebeluşi are o mamă fumătoare, potrivit Institutului Naţional de Statistică din această ţară. În timp ce în Italia a fost interzis fumatul în spaţiile publice închise, precum restaurantele, este uşor de înţeles că, în acest context, foarte multe localuri de acest tip au început să servească masa în aer liber.

Pentru a combate această problemă, Beatrice Lorenzin, ministru al Sănătaţii, a propus o lege pentru a interzice fumatul în spaţiile publice deschise, precum plaje, parcuri şi stadioane, în maşini care au copii la bord, dar şi în producţiile de film şi TV, unde obiceiul este prezentat excesiv, potrivit acesteia.

 Într-o scrisoare deschisă publicată în cotidianul La Repubblica, 20 dintre cele mai importante persoane din industria cinematografică italiană, inclusiv regizorii Saverio Costanzo, Mario Martone, Gabriele Muccino, Gabriele Salvatores, Paolo Sorrentino şi Paolo Virzi, şi-au exprimat indignarea privind măsura propusă de ministrul Sănătăţii.

Ei au calificat propunerea de lege ca fiind "absolut ridicolă" şi au precizat că este o încercare de a dicta modul în care regizorii transpun poveştile pe marele ecran. De asemenea, ei au spus că este interesant de observat că această propunere de lege vine în contextul în care libertatea de exprimare a fost pusă la încercare prin metode atât de letale în Europa, o referire clară la recentul atac terorist din Paris asupra publicaţiei satirice Charlie Hebdo.

"Natura umană este imperfectă", au scris reprezentanţii industriei cinematografice. "Şi există o listă infinită de capodopere, în literatură şi cinema, care au portretizat perfect viaţa oamenilor. Urmărind logica din spatele acestei propuneri legislative, o serie de alte elemente din aceste lucrări ar fi trebuit interzise sau limitate", au completat cineaştii.

Ei au criticat "tradiţia oribilă" unde "sistemul impune reguli privind comportamentul privat al oamenilor, tratându-i nu ca pe nişte cetăţeni, ci ca pe nişte copii care trebuie protejaţi şi ghidaţi".

"Cinematografia, literatura şi exprimarea prin artă nu trebuie, în general, să urmărească nicio îndrumare specifică", au scris reprezentanţii din domeniu, adăugând că obiectivul ministrului Sănătăţii de a lupta împotriva fumatului nu are nicio legătură cu modul în care este prezentat acest obicei în cinematografie". "Nu ceri ţelină de la un măcelar. Te va trimite la aprozar", au mai scris reprezentanţii industriei cinematografice din Italia.

Filmele ar trebui "să vorbească despre bucurie, durere, faimă, dar şi despre micimea şi magia umană. Şi, dacă pentru a face acest lucru cât mai bine ar fi necesar să umplem ecranul cu nori de fum de ţigară sau cu alte lucruri mult mai scandaloase, vom continua să facem asta, pentru că este munca noastră", au mai spus aceştia.

Totodată, vorbind despre această propunere legislativă, 100 Autori, o asociaţie de realizatori de film din Italia, a emis o declaraţie prin care afirmă că această lege este inacceptabilă, argumentând că proiectul este împotriva misiunii regizorilor din Roma de a împărtăşi poveşti, idei şi viziuni din această ţară. Calificând legea drept o "încălcare a libertăţii de exprimare", ei au cerut Guvernului să renunţe la acest proiect.

Cele mai citite

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă