14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialMilitarii sărbătoresc Ziua Armei Geniu

Militarii sărbătoresc Ziua Armei Geniu

Militarii din forţele terestre sărbătoresc, în ultima zi a lunii mai, 155 de ani de la înfiinţarea armei geniu.

Cu acest prilej, în Bucureşti şi în garnizoanele din ţară unde sunt dislocate unităţi de geniu, se vor organiza manifestări care includ expoziţii de tehnică şi echipamente, exerciţii demonstrative ale unor subunităţi EOD, o sesiune de comunicări ştiiţifice cu tema “Arma Geniu – Tradiţii şi perspective”, lansarea numărului aniversar al “Revistei Armei Geniu”, expoziţii foto cu aspecte relevante din misiunile geniştilor. De asemenea, vor fi organizate “Zile ale porţilor deschise” şi vor fi acordate distincţii şi diplome onorifice militarilor din arma geniu care s-au remarcat prin calitaţi profesionale şi morale deosebite.

În Capitală, manifestările vor începe joi, 29 mai, la ora 11.30 cu o ceremonie militară şi religioasă însoţită de depuneri de corone şi jerbe de flori la Monumentului Eroilor Armei Geniu (Piaţa Leu). Începând cu ora 21.30, un detaşament al Batalionului 96 Geniu se va retrage cu torţe pe traseul Monumentul Eroilor Armei Geniu (Piaţa Leu) – Şoseaua Cotroceni – Splaiul Independenţei – B-dul Eroilor, Piaţa Eroilor.

La activităţi sunt invitaţi comandanţii structurilor de geniu din forţele terestre, militari în activitate, în rezervă şi în retragere, veterani de război.

Cele mai citite

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă