13.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. MIHĂILĂ SORIN, TULLI RENATO MARIUS şi CAZACIUC OCTAVIAN reţinuţi pentru furtul...

VIDEO. MIHĂILĂ SORIN, TULLI RENATO MARIUS şi CAZACIUC OCTAVIAN reţinuţi pentru furtul unui utilaj tehnologic de fabricare de ţigarete

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor MIHĂILĂ SORIN, TULLI RENATO MARIUS, cercetat în stare de arest preventiv în altă cauză şi CAZACIUC OCTAVIAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și furt, se precizează într-un comunicat al instituţiei.

     În cauză, există suspiciunea rezonabilă  că la data de 05.12.2015, în baza unei înţelegeri infracţionale prealabile, la instigarea şi sub coordonarea inculpatului Mihăilă Sorin, zis „Haliu”, inculpatul Tulli Renato-Marius împreună cu alţi membri ai grupului infracţional şi beneficind de complicitatea inculpatului Cazaciuc Octavian au sustras un utilaj tehnologic de fabricare de ţigarete de pe raza  comunei Ciorogârla, judeţul Ilfov, pe care l-au transportat într-o locaţie de pe raza judeţului Giurgiu.

    În continuarea activităţii infracţionale, a rezultat faptul că, în vederea valorificării şi exploatării infracţionale a fabricii de ţigări, inculpaţii au constituit un grup infacţional organizat, structurat, ce a activat in perioada decembrie 2015 – iulie 2016, grupare initiata în scopul comiterii mai multor infracţiuni aferente cu specific economic, respectiv infracţiunea de contrabandă, infractiunea de contrafacere de mărci şi infractiunea de producere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.

    Din punct de vedere al structurii organizatorice a gruparii, pozitia de lider si coordinator al grupului a fost ocupată de către inculpatul Mihailă Sorin, persoană cu influenţă şi legături în lumea interlopă, aspecte ce au condus la castigarea acestui statut si la exercitarea unei autoritati implicite asupra persoanelor din anturajul sau implicate în diverse activitati infractionale.

    Pe segmentul executional al gruparii activa atat liderul cât şi inculpatul Cazaciuc Octavian, membru al gruparii, care conform planului infractional si sub directa coordonare a inculpatului Mihăilă Sorin, avea sarcina si rolul de a efectua diverse activitati preparatorii, respectiv de a cauta, identifica, racola si atrage in activitatea infractionala potentiali investitori dispuşi sa finanteze activitatea infractionala de fabricare, contrafacere si comercializare de tigarete, fie pe teritoriul tarii fie în străinătate.

 

    Demersul infracţional al inculpatului Cazaciuc Octavian şi activităţile specifice în care s-au implicat membrii grupării, în scopul atragerii de investitori, au fost sprijinite şi de către inculpatul Tulli Renato-Marius care în mod constant s-a arătat direct interesat de activitatea infracţională în ansamblul ei, procedând atât la întărirea hotărârii infracţionale şi acţiunile întreprinse de către inculpatul  Cazaciuc Octavian cât şi  oferirea de sfaturi, inclusiv din arest, cu privire la modalitatea de abordare a eventualului finanţator/investitor al activităţi infracţionale.

    Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul Cazaciuc Octavian  împreună cu inculpatul Coşoi Gabriel ( faţă de care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar) cu ştiinţa şi sub coordonarea inculpatului  Mihăilă Sorin, aflat în stare de  arest într-o cauză a DIICOT – Structura Centrală,  s-au implicat, până în prezent, în încercarea de valorificare şi exploatare directă/indirectă a liniei tehnologice astfel sustrase, apelând la diverse persoane din lumea interlopă aflate fie pe teritoriul ţării, fie în străinătate (Spania), în scopul atragerii acestora în cadrul unei activităţi infracţionale specifice de natură economică, pe linia fabricării şi comercializării frauduloase de ţigări contrafăcute.

   În urma investigaţiilor desfăşurate, la data de 07.07.2016,  utilajul în cauză  a fost identificat în curtea interioară a unei societăţi comerciale situată pe raza  sectorului  6,  acesta fiind indisponibilizat în vederea confiscării.

    La data de 06.07.2016 Tribunalul Bucureşti a dispus faţă de inculpaţi măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

    Cauza este instrumentată împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti,

    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale şi Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Cele mai citite

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...
Ultima oră
Pe aceeași temă