20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialMetroul ar putea intra în grevă pe 31 mai, în semn de...

Metroul ar putea intra în grevă pe 31 mai, în semn de solidaritate cu bugetarii

Metroul ar putea intra în grevă pe 31 mai, între orele 04.00-16.00, în semn de solidaritate cu angajaţii de la stat, a declarat vineri pentru NewsIn vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Florian Crişu.

“Am dat drumul la tabel, pentru a strânge semnături de la sindicalişti. Miercuri vom avea centralizatorul, dar cel mai sigur va fi o grevă de solidaritate pe 31 mai. Conform legii, suntem obligaţi să asigurăm o treime din transport. Prin urmare, în 31 mai nu vom putea opri în totalitate transportul de la metrou, fiind nevoiţi să operăm de la ora 16.00 normal”, a spus Crişu.

De asemenea, Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a anunţat vineri că, odată cu bugetarii şi cu transportul feroviar, şi activitatea în autogări va fi oprită, iar toate microbuzele ce efectuează curse judeţene şi interjudeţene nu vor opera pe trasee. FORT a precizat că această măsură vine să sprijine lupta împotriva “antimăsurilor pregătite de guvern”.

Liderii confederaţiilor sindicale au anunţat joi, după negocierile purtate la Ministerul Finanţelor, că sunt decişi să intre în grevă generală pe 31 mai, zi în care trenurile vor fi oprite în staţii, şi că vor declanşa greve şi în alte sectoare economice, inclusiv în mediul privat.

“Trenurile vor fi oprite în staţii pe 31 mai, ziua în care este anunţată greva generală în sectorul bugetar, întrucât salariaţii de la Căile Ferate nu mai pot accepta tăierea salariilor cu 25% şi disponibilizări, după ce au fost daţi afară mii de salariaţi de la CFR”, a declarat preşedintele Confederaţiei Meridian, Ion Popescu, la sfârşitul negocierilor purtate la Ministerul Finanţelor cu premierul Emil Boc şi ministrul Muncii Mihai Şeitan.

Liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a anunţat că reprezentanţii sindicatelor vor face lobby în Parlament pentru a bloca adoptarea pachetului de măsuri pe care Guvernul Boc urmează să-şi asume răspunderea.

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă