13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialMetrorex, cadoul otrăvit oferit de Ponta lui Oprescu

Metrorex, cadoul otrăvit oferit de Ponta lui Oprescu

Transferul Metrorex, regia de transport cu metroul, de la Transporturi la Primăria Generală, anunţat ieri de premierul Victor Ponta, va goli bugetul Bucureştiului de cel puţin 100 milioane de euro.

 

Guvernul va decide în perioada următoare trecerea Metrorex de la Ministerul Transporturilor în subordinea Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti (PGMB), a declarat miercuri premierul Victor Ponta. El a părut iritat de informaţiile apărute în presă în ultimele zile potrivit cărora finanţările necesare investiţiilor Metrorex, printre care şi realizarea unor noi magistrale de metrou, au fost amputate serios la ultima rectificare bugetară.

„În Guvern o să adoptăm în perioada imediat următoare câteva măsuri pe care demult trebuia să le adoptăm. Prima dintre ele ar fi trecerea metroului la Primăria Municipiului Bucureşti, pentru că trebuie continuate investiţiile”, a spus Ponta.

Potrivit lui, au existat „interese obscure” ca lucrările să continue în cât mai multe direcţii, fără o prioritizare, de aici rezultând incapacitatea de a încheia lucrările măcar într-o singură direcţie. „S‑a vorbit destul de mult de tronsonul spre Drumul Taberei şi ăla trebuie continuat, dar trebuie nu să spunem noi de la minister, pe tot felul de interese obscure, cum săpăm în şapte direcţii metrou şi de fapt nu terminăm nicăieri. Trebuie Primăria Generală, cu sprijin de la Guvern şi cu propriile forţe, pe baza mandatului pe care îl au de la cetăţeni, să continue prioritizarea. Întâi fac linia spre Drumul Taberei şi, după aceea, cea spre Pantelimon. Săpăm în şapte locuri de şapte ani şi o să terminăm în 70 de ani”, a afirmat Ponta.

Proiectul trecerii Metrorex de la Transporturi la Primăria Generală a Capitalei, sau cel puţin în subordinea unei autorităţi metropolitane de transport a Bucureştiului, a tot fost discutat cu începere din 2004, fără nici un rezultat. Subordonarea Metrorex Transporturilor a fost criticată cu argumentul că este injust ca un contribuabil care locuieşte în afara Capitalei să contribuie, prin taxele şi impozitele achitate statului la susţinerea unei regii de importanţă locală pentru Capitală.

Dificultăţile transferului

Trecerea Metrorex de la Transporturi la PGMB nu va fi atât de simplă. Oficialii primăriei conduse de Oprescu au refuzat până la ora închiderii ediţiei să-şi exprime punctul de vedere privitor la acest transfer. Metrorex este beneficiarul unor credite în valoare de peste 800 milioane de euro, angajate de la Banca Europeană de Investiţii, destinate achiziţiei de garnituri de metrou şi construirii mai multor tronsoane între cartierele Drumul Taberei şi Pantelimon. Cum împrumutat este statul, iar acesta are resurse superioare de restituire a creditului, transferul regiei către PGMB va necesita acceptul BEI.

„Există prevederi specifice în toate contractele de finanţare cu Metrorex, ca şi cu oricare alt partener BEI, de a fi îndeplinite oricând cerinţele. BEI va evalua orice modificare în structura acţionariatului partenerilor săi, în urma unor restructurări a companiei sau măsuri administrative pentru a se asigura de îndeplinirea condiţiilor”, au declarat pentru „România liberă” oficiali ai BEI.

În al doilea rând, rezultatele financiare ale Metrorex nu sunt deloc roz, iar PGMB va trebui să asigure subvenţiile acordate în prezent de stat.

Anterior rectificării, Metrorex avea cheltuieli cifrate la 662 milioane lei, însă veniturile sale din vânzarea biletelor sunt de doar 225 milioane lei. Diferenţa de 100 milioane de euro este asigurată de subvenţiile acordate de stat pentru plata salariilor, susţinerea programului de investiţii, repararea echipamentului rulant.

Gabriel Sburlan, directorul general al Metrorex, şi Septimiu Buzaşu, ministru secretar de stat în Ministerul Transporturilor, nu au putut fi contactaţi telefonic ieri pentru a arăta cum văd posibil transferul.

Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

OFICIAL. Massimiliano Allegri a fost demis de Juventus

Clubul de fotbal Juventus Torino a anunțat vineri, 17 mai 2024, demiterea antrenorului Massimiliano Allegri. Anunțul vine la doar două zile după ce echipa a...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă