11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMerkel cere o colaborare UE - Turcia privind refugiații

Merkel cere o colaborare UE – Turcia privind refugiații

Cancelarul german, Angela Merkel, face apel la aplicarea rapidă a acordului dintre Uniunea Europeană (UE) şi Turcia privind migranţii, estimând că este nevoie de progrese pentru a pune sub control criza refugiaţilor, relatează Reuters, citată de Agerpres.

”Am vorbit despre problema refugiaţilor, desigur, pe de-o parte despre agenda UE-Turcia, care trebuie implementată de urgenţă, deoarece avem nevoie de progrese”, a declarat vineri Merkel, după convorbirile cu şeful guvernului italian, Matteo Renzi, aflat în vizită la Berlin. 

Reuters precizează că Italia a blocat un plan al Uniunii Europene de a se acorda Turciei un ajutor de trei miliarde de euro în schimbul unui angajament din partea Ankarei de a stăvili fluxul de migranţi către Europa

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...
Ultima oră
Pe aceeași temă