1 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeSpecialMembrii UMP, şocaţi de "propunerile halucinante" ale lui Hollande privind taberele de...

Membrii UMP, şocaţi de “propunerile halucinante” ale lui Hollande privind taberele de romi

UMP a reacţionat miercuri la unele propuneri venite din partea lui Francois Hollande care preconizau “organizarea unei soluţii” pentru romii din Franţa prin crearea unor “tabere” pentru ca “această populaţie să nu se instaleze oriunde”, relatează Liberation, în pagina electronică, citează Mediafax.

“Originea acestui rău, adică a circulării unei populaţii care nu este acceptată nicăieri şi care trăieşte în condiţii nedemne, este faptul că nu am stabilit nici o regulă europeană pentru a-i ţine acolo unde trebuie să trăiască, în România”, a declarat candidatul PS. Trebuie să avem “nişte reguli europene pentru a evita să mai recunoaştem această circulaţie, urmând ca apoi să existe nişte tabere care ar fi făcute prin decizia noastră proprie, adică să evităm ca această populaţie să se instaleze oriunde”, a mai adăugat Hollande.

Invitat miercuri să răspundă la câteva întrebări, preşedintele UMP Jean-Francois Cope a denunţat “propunerile halucinante” şi s-a considerat a fi “foarte şocat”. El s-a arătat surprins de “faptul că Hollande pronunţă cuvântul «tabără» şi cuvântul «soluţie» iar peisajul media nu se trezeşte”.

“Imi pare rău că sunt eu sau alţi membri UMP care facem această sesizare, în timp ce, atunci când Claude Gueant (ministrul de Interne) se exprimă, tonul general este mai întâi mediatic şi apoi politic”, a adăugat Cope.

Ministrul Educaţiei, Nadine Morano, s-a arătat de asemenea “profund şocată” de “aceste propuneri groteşti”. “Noi am început să demontăm taberele de romi folosind proceduri judiciare, conforme legilor franceze”, în timp ce “Hollande propune crearea de tabere pentru romi în Franţa, acesta fiind un subiect pe care francezii trebuie să îl cunoască”, a declarat aceasta.

Cele mai citite

Cine au fost susținătorii COVID-19 de la Academia Română

La scurt timp după declanșarea pandemiei de COVID 19, o serie de somități medicale au lansat sub umbrela Academiei Române o carte privind...
00:01:46

Cum se pregătește echipa de eliminare a bombelor de la Paris pentru Jocurile Olimpice

Echipa de eliminare a bombelor poliției din Paris se așteaptă ca Jocurile Olimpice din 2024 să fie o „provocare considerabilă”. Reuters are o imagine...

Cine au fost susținătorii COVID-19 de la Academia Română

La scurt timp după declanșarea pandemiei de COVID 19, o serie de somități medicale au lansat sub umbrela Academiei Române o carte privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă