16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMedicii slovaci îşi vor relua activitatea, după ce au ajuns la un...

Medicii slovaci îşi vor relua activitatea, după ce au ajuns la un acord cu Guvernul

Medicii slovaci care au demisionat în masă pentru a protesta faţă de veniturile mici şi condiţiile dificile de muncă vor renunţa la mişcarea lor după ce au ajuns la un acord cu Guvernul în noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează Mediafax.

“Am încheiat un acord după negocieri lungi şi dificile”, a declarat premierul Iveta Radicova, citată de agenţia de presă SITA.

“Sunt convisă că medicii se vor întoarce la pacienţii lor”, a adăugat Radicova.

Şeful sindicatului medicilor slovaci, Marian Kollar, a confirmat că mişcarea se va încheia, dar nu a precizat când îşi vor relua activitatea cei 1.200 de medici demisionari şi ceilalţi aflaţi în grevă.

Mişcarea de protest a medicilor a constrâns Guvernul să declare stare de urgenţă în 13 districte ale ţării unde spitalele nu asigură decât urgenţele şi unde unele şi-au închis secţii întregi.

Cehia a trimis în Slovacia circa 30 de medici militari, în timp ce Polonia şi Austria se pregătesc să primească pacienţi slovaci.

Medicii cer ca salariile lor să reprezinte de la 1,5 până la de trei ori salariul mediu din Slovacia, respectiv între 1.140 şi 2.280 de euro. În prezent, salariul mediu al unui medic tânăr din Slovacia este de 550-600 de euro, iar cel al unui specialist experimentat este de 1.000-1.200 de euro.

Acordul între medici şi Guvern prevede, de asemenea, amendamente la Codul Muncii pentru reducerea săptămânii de muncă la 48 de ore maxim, precum şi încetarea privatizării spitalelor publice.

Cele mai citite

Elisabeta Lipă: “Generaţia de Aur înseamnă pentru mine un model”

Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat vineri, la stadionul Arcul de Triumf, că Generația de Aur a fotbalului românesc ar trebui...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Xavi se va întâlni cu Joan Laporta pentru discuții în ceea ce privește viitorul său la Barcelona

Antrenorul de la FC Barcelona, Xavi Hernandez, și președintele Joan Laporta se vor întâlni pentru a discuta despre viitorul antrenorului la club. Se pare că...
Ultima oră
Pe aceeași temă