19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialMedicii rezidenţi, nemulţumiţi de educația din România

Medicii rezidenţi, nemulţumiţi de educația din România

Trei sferturi dintre medicii rezidenţi români se declară nemulţumiţi de calitatea generală a programului de rezidenţiat desfăşurat în România. Un nou studiu relevă că 58% din aceştia se tem că nu vor fi medici buni, odată ce vor începe să profeseze ca medici specialişti.

Majoritatea medicilor rezidenţi reclamă calitatea slabă a cursurilor teoretice, dar şi a stagiilor practice, fiind nemulţumiţi totodată şi de relaţia pe care o au cu medicii coordonatori din timpul programului de rezidenţiat.

Potrivit datelor unui studiu medijobs.ro, cea mai mare provocare cu care se confruntă în timpul rezidenţiatului o reprezintă frica de a comite erori medicale.  În topul îmbunătăţirilor pe care medicii rezidenţi le-ar aduce programului de rezidenţiat sunt: respectarea programei de rezidenţiat şi predarea mai multor cursuri teoretice, accentul pe partea practică şi implicarea mai mare a coordonatorului de rezidenţiat în pregătirea rezidenţilor.

Conform cercetării, medicii rezidenţi susţin că nu există un echilibru între viaţa personală şi cea profesională. În acest context, ei sugerează ca soluţii respectarea programului de lucru al rezidenţilor şi acordarea posibilităţii de a se odihni după gardă. În plus, tinerii medici solicită îmbunătăţirea pregătirii teoretice şi predarea mai multor cursuri, dar şi creşterea duratei timpului petrecut cu pacienţii şi mai multă practică în spital, sub supravegherea medicilor coordonatori, inclusiv efectuarea mai multor proceduri specifice specialităţii.

O altă problemă reclamată de medicii rezi­denţi vizează reducerea birocraţiei şi a numărului de documente medicale pe care trebuie să le completeze şi care consumă din timpul dedicat, în mod normal, studiului şi practicii medicale. Ei mai cer plătirea gărzilor, valabilă pentru toţi anii de rezidenţiat, inclusiv anul 1, creşterea salariilor, precum şi facilitarea accesului rezidenţilor la cât mai multe congrese şi work­shop-uri, gratuitatea sau scă­derea taxei de participa­re a rezidenţilor la aceste evenimente.     

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă