26.7 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialMaternitatea Giuleşti ar putea fi desfiinţată

Maternitatea Giuleşti ar putea fi desfiinţată

Procurorul Marius Iacob a anunţat ieri că s-a început urmărirea penală faţă de Maternitatea Giuleşti în cazul bebeluşilor morţi în incendiul de săptămâna trecută. Dacă unitatea va fi trimisă în judecată şi sentinţa de vinovăţie va fi definitivă, riscul maxim este desfiinţarea acesteia, a anunţat procurorul şi a adăugat că va fi pus sechestru pe bunurile spitalului, altele decât cele care ar putea afecta bunul mers al unităţii. În ceea ce priveşte arestarea asistentei Florentina Cîrstea, unul dintre motivele pentru care magistraţii Judecătoriei Sectorului 6 au luat decizia este faptul că a dat o declaraţie nesinceră în faţa procurorilor.

În motivarea dată de judecători se precizează că „inculpata are o poziţie oscilantă, iniţial declarând că a sesizat existenţa unui miros de plastic ars şi a unui fâşâit, în timp ce hrănea un copil, şi a ieşit din salon pentru a sesiza incidentul”. În timpul procesului, asistenta a spus că a plecat din salonul de terapie intensivă, a intrat în salonul alăturat de „Cezariene”, s-a dus la toaletă, după care s-a reîntors la „Cezariene”, unde o colegă ar fi rugat-o să-i ţină locul deoarece trebuia să plece la o intervenţie chirurgicală. Judecătorii susţin că „inculpata doreşte să acrediteze ideea că a părăsit salonul pentru o situaţie de forţă majoră şi pentru a o ajuta pe colega sa, însă declaraţia sa este contrazisă de celelalte probe”. Recursul asistentei, care a fost arestată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă, va fi judecat pe 30 august. 

Cele mai citite

Poveste incredibilă pentru Vozinha! Eroul Capului Verde începe o nouă aventură

Portarul care a impresionat la Campionatul Mondial a fost prezentat oficial la Colo Colo și a avut parte de o primire spectaculoasă în Chile.Vozinha,...

Perez Hilton, transportat la spital după un incident transmis în direct pe rețelele sociale. Familia cere respectarea vieții private

Bloggerul și realizatorul de podcasturi Perez Hilton primește îngrijiri medicale, au anunțat miercuri familia și echipa sa, după ce poliția a intervenit la locuința...

Românii renunță la coșul standard și caută micii producători

Tot mai mulți consumatori aleg produse cumpărate direct de la producători sau importatori specializați, chiar și într-un context economic marcat de inflație și presiunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă