24.7 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăSpecialMasuri speciale in spatiul euro-atlantic

Masuri speciale in spatiul euro-atlantic

Autoritatile din New York au efectuat verificari aleatorii in gentile si bagajele calatorilor din reteaua de metrou, exprimandu-si indignarea fata de noile atentate comise in mijloacele de transport public din Londra.
„Traim intr-o lume in care acest tip de masuri de securitate a devenit necesar”, a declarat primarul New York-ului, Michael Bloomberg, anuntand perchezitiile aleatorii. „Sunt acestea deranjante? Da. Dar incercam sa gasim metoda potrivita”, a subliniat el. Perchezitii asemanatoare vor fi organizate si in reteaua feroviara de la periferia New York-ului. Seful politiei newyorkeze, comisarul Raymond Kelly, a declarat ca pasagerii ar trebui perchezitionati inainte de a avea acces pe peron, dar a adaugat ca acest control ar putea avea loc si ulterior. Kelly a precizat ca masurile de verificare vor fi mentinute „atat timp cat va fi necesar” si a cerut publicului sa coopereze.
Masurile de securitate au fost consolidate si in Spania, unde se mentine nivelul trei de alerta antiterorista, cel mai ridicat, care a fost declansat dupa primele atentate londoneze, la 7 iulie. Ministerul spaniol de Interne a ordonat sporirea controlului si supravegherii la frontiere. Aceasta decizie nu implica suspendarea acordurilor Schengen privind libera circulatie in cadrul UE, a precizat ministerul.
In Italia, guvernul a adoptat ieri un pachet de masuri antiteroriste, intre care amprentarea ADN a suspectilor si posibilitatea expulzarii oricarui imigrant sustinator al terorismului. Probele ADN vor putea fi recoltate din saliva sau parul suspectilor numai cu aprobarea unui procuror. Propusa acum 10 zile de ministrul de Interne, noua legislatie permite interogarea detinutilor in absenta unui avocat Ð ceea ce pana acum era posibil doar in lupta antimafia. Ministrul francez de Interne, Nicolas Sarkozy, si-a anuntat, tot ieri, intentia de a demara o ampla actiune pentru „depistarea precoce” a islamistilor extremisti. Cei vizati sunt in primul rand imamii radicali. Vor fi sporite, de asemenea, mijloacele de supraveghere video in toata Franta.
Nu in ultimul rand, premierul ceh, Jiri Paroubek, s-a pronuntat pentru organizarea in cel mai scurt timp, la Praga, a unui exercitiu antiterorist.

Cele mai citite

Alexandru Rogobete: România are nevoie de unitate, nu de conflicte. Viitorul se construiește împreună

Fostul ministru consideră că adevărata demnitate în politică înseamnă să promovezi dialogul și să unești oameniiFostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD), susține că...

Tensiuni majore în Golful Persic: Iranul anunță închiderea Strâmtorii Ormuz, iar SUA lansează noi atacuri

Armata americană a anunțat că a declanșat o a treia rundă de lovituri împotriva Iranului, în contextul escaladării conflictului dintre cele două stateIranul a...

SUA: 140 de ținte lovite după atacul asupra unei nave din Strâmtoarea Ormuz

Potrivit armatei americane, în cele trei nopți de bombardamente desfășurate în această săptămână, au fost lovite peste 300 de obiective militareStatele Unite au lansat...
Ultima oră
Pe aceeași temă