28.7 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăPoliticăMApN: NATO lansează programul Drone Edge pentru dezvoltarea capabilităților antidronă și pregătirea...

MApN: NATO lansează programul Drone Edge pentru dezvoltarea capabilităților antidronă și pregătirea operatorilor

Ministerul Apărării Naționale anunță că NATO a lansat programul Drone Edge, o inițiativă destinată dezvoltării și achiziției de capabilități moderne pentru detectarea și combaterea dronelor, în contextul în care acestea au schimbat modul de desfășurare a conflictelor. Programul include investiții de peste 40 de miliarde de dolari în următorii cinci ani și măsuri pentru extinderea pregătirii operatorilor de drone.

Ministerul Apărării a transmis, duminică, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că dronele au schimbat modul în care se poartă războiul, motiv pentru care NATO și-a adaptat capabilitățile la noile realități. Potrivit instituției, „Drone Edge este o iniţiativă NATO care urmăreşte dezvoltarea şi achiziţia de capabilităţi moderne pentru detectarea şi combaterea dronelor”, fiind prezentată drept răspunsul Alianței la una dintre cele mai mari provocări ale războiului modern.

Ministerul arată că programul pune accent atât pe dezvoltarea sistemelor antidronă, cât și pe pregătirea unui număr mai mare de operatori și pe consolidarea cooperării dintre statele aliate. Instituția precizează că, în ultimii ani, dronele au fost utilizate atât în misiuni de recunoaștere, cât și în atacuri asupra infrastructurii critice, devenind o provocare majoră pentru toate armatele. „Drone Edge este răspunsul în NATO la această nouă realitate”, se arată în mesaj.

Potrivit MApN, programul prevede investiții de peste 40 de miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru dezvoltarea capabilităților antidronă, precum și lansarea unei platforme comune de tip marketplace. Prin intermediul acesteia, statele aliate vor putea accesa mai rapid contracte deja semnate de agenții NATO sau de alți aliați pentru achiziția de sisteme C-UAS.

Ministerul explică faptul că un sistem antidronă nu înseamnă doar interceptarea unei drone, ci presupune detectarea, identificarea și urmărirea acesteia înainte de luarea unei decizii. „Cu cât aceste etape sunt mai rapide, cu atât creşte capabilitatea de reacţie”, subliniază instituția, care apreciază că dronele vor avea un rol tot mai important în conflictele viitorului.

În marja Summitului NATO de la Ankara, delegația MApN, condusă de ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a participat la Forumul Industriei de Apărare din cadrul Summitului NATO. Cu acest prilej, ministrul a semnat memorandumul actualizat pentru proiectul NATO Flight Training Europe, după aderarea Franței, Finlandei și Suediei, programul vizând pregătirea piloților pentru avioane de vânătoare, elicoptere și drone. Totodată, MApN precizează că un alt obiectiv al programului Drone Edge îl reprezintă creșterea de cinci ori a numărului de piloți de drone până la finalul anului 2027.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Bolojan: Economiile făcute de Cancelaria premierului ar echivala cu valoarea unui pod sau a unui pasaj rutier

Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că economiile realizate de Cancelaria premierului în 2025 și 2026, estimate la peste 20 de milioane de lei anual,...

Alexandru Muraru îi transmite lui Nicușor Dan să nu ceară PNL să „salveze PSD” înaintea consultărilor de luni

Președintele PNL Iași, Alexandru Muraru, i-a transmis sâmbătă președintelui Nicușor Dan, înaintea consultărilor programate luni, să nu le ceară liberalilor să „salveze PSD”, afirmând...

Oana Gheorghiu: Nicușor Dan a făcut o greșeală când l-a nominalizat pe Adrian Veștea premier fără o discuție cu conducerea PNL

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat, sâmbătă, că președintele Nicușor Dan a greșit atunci când l-a nominalizat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier,...
Ultima oră
Pe aceeași temă