20.3 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăPoliticăOana Gheorghiu: Nicușor Dan a făcut o greșeală când l-a nominalizat pe...

Oana Gheorghiu: Nicușor Dan a făcut o greșeală când l-a nominalizat pe Adrian Veștea premier fără o discuție cu conducerea PNL

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat, sâmbătă, că președintele Nicușor Dan a greșit atunci când l-a nominalizat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, apreciind că decizia a fost luată fără o discuție cu conducerea PNL. Ea a afirmat că nu a discutat cu Ilie Bolojan despre o posibilă candidatură la viitoarele alegeri prezidențiale.

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat, în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, că, în opinia sa, președintele Nicușor Dan a făcut o greșeală prin nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier. Ea a spus că decizia ar fi fost influențată de informații primite din interiorul PNL.

„Cred că Nicușor Dan a făcut o greșeală, probabil influențat de niște informații pe care le-a avut din interiorul PNL. Eu cred că președinția este o instituție extrem de importantă și că România are nevoie de o instituție credibilă. Nicușor Dan este un om și cred că asta trebuie să învățăm, oamenii sunt oameni, indiferent ce funcție ocupă”, a declarat Oana Gheorghiu.

Vicepremierul interimar a afirmat că, din punctul său de vedere, nominalizarea unui reprezentant al unui partid politic ar fi trebuit precedată de consultări cu conducerea formațiunii respective. Ea a subliniat că este nevoie de refacerea încrederii în instituțiile statului român.

„Probabil că, din perspectiva mea, a fost o eroare să nominalizezi pe cineva dintr-un partid fără să ai o discuție cu conducerea acelui partid, dar cred că trebuie să reconstruim împreună încrederea în instituțiile statului român”, a declarat vicepremierul interimar.

Întrebată despre o posibilă candidatură a lui Ilie Bolojan la următoarele alegeri prezidențiale, Oana Gheorghiu a precizat că nu a purtat nicio discuție cu acesta pe această temă. „Nu știu să vă spun asta. N-am avut această discuție. Cred că problemele noastre, la nivelul Guvernului, sunt PNRR, colectarea taxelor și alte lucruri. Nu am discutat despre ce se va întâmpla la viitoarele alegeri”, a afirmat Oana Gheorghiu.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Gigant polonez investește până la 17 milioane de euro în România

Proiectul vizează construirea unei fabrici de echipamente medicale, a unor noi spații logistice și a unei clădiri de birouri în localitatea Clinceni, județul IlfovO...

Nicușor Dan va participa la Paris la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina și la ceremoniile de Ziua Națională a Franței

Președintele României, Nicușor Dan, va efectua în perioada 13-14 iulie o vizită la Paris, unde va participa la reuniunea Coaliției de Voință pentru Ucraina...

Gigant polonez investește până la 17 milioane de euro în România

Proiectul vizează construirea unei fabrici de echipamente medicale, a unor noi spații logistice și a unei clădiri de birouri în localitatea Clinceni, județul IlfovO...
Ultima oră
Pe aceeași temă