De-a lungul ultimilor ani, un număr tot mai mare de oameni privesc cu tot mai multă atenție la ceea ce se întâmplă cu planeta noastră – secete istorice, creșterea nivelului mărilor, inundații masive, înțelegând, în cele din urmă, că activitatea umană accelerează schimbările climatice.
Dar ghici ce? Exxon (acum ExxonMobil) a avut o suspiciune despre asta tocmai din 1978. Până la începutul anilor 1980, oamenii de știință ai Exxon obținuseră deja primele rezultate. Nu doar că au înțeles mecanismul științific din spatele schimbărilor climatice, dar au și recunoscut rolul major al companiei în producerea acestui fenomen.
Catalogând potențialele efecte drept „catastrofice“ pentru o parte semnificativă a populației, ei i-au presat pe directorii de top ai Exxon să acționeze. În schimb, respectivii directori nu au făcut decât să îngroape adevărul.
Există totuși o rază de speranță în această poveste îngrijorătoare: recenta investigație care a dezvăluit înșelăciunea Exxon s-ar putea încheia prin stimularea acțiunilor necesare pentru a aborda criza climatică de la orizont. La urma urmei, revelații similare despre industria tutunului – ce a știut o companie mare de țigarete și când a știut asta – au transformat peisajul sănătății publice.
În 1996, o serie de procese penale au forțat companiile de tutun să publice milioane de documente interne, care au confirmat ceea ce apărătorii sănătății publice și factorii de decizie au suspectat de mult: încă din anii 1950 industria știa că nicotina creează dependență și că țigările cauzează cancer. Dar, pentru a-și proteja propriile interese, corporațiile tutunului au înșelat cu intenție publicul, făcând tot ceea ce era posibil pentru a arunca îndoiala asupra descoperirilor științifice despre care știau foarte bine că sunt corecte. Astfel de tactici au permis industriei să amâne, pentru mai mult de 50 de ani, reglementări care ar fi putut salva milioane de vieți în fiecare an.
După aceste descoperiri, a devenit clar că industria tutunului era o forță răuvoitoare care nu avea ce căuta în procesul de luare a deciziilor politice. O dată cu scoaterea din peisaj a corporațiilor tutunului și înarmați cu dovada adevăratelor efecte ale consumului de tutun, apărătorii sănătății publice au fost în final capabili să oblige guvernele lor să acționeze.
În 2003, liderii lumii au fost de acord cu Convenția-Cadru pentru Controlul Tutunului, negociată sub auspiciile Organizației Mondiale a Sănătății. Astăzi, tratatul acoperă 90% din populația lumii și a contribuit la un declin semnificativ în vânzările corporațiilor mondiale ale tutunului. De-a lungul timpului, va salva milioane de vieți (și va determina economisirea de sume uriașe din bugetele pentru îngrijire medicală ale guvernelor). Marele Petrol, este clar acum, a lucrat după manualul Marelui Tutun. În 1997, la aproape două decenii după ce a început să studieze schimbările climatice, a înăbușit cercetările sale, susținând că știința climei este „departe de a fi clară“ și prin urmare nu „susține reduceri obligatorii în folosirea energiei“. Dincolo de suprimarea propriilor descoperiri, ExxonMobil (împreună cu tovarășii săi) a finanțat și a promovat știința mincinoasă și i-a atacat pe oamenii de știință care au avertizat despre inevitabilul dezastru climatic. Abordarea companiilor producătoare de combustibil fosil a fost atât de eficientă încât mass-media începe abia acum să recunoască rolul principal pe care l-a jucat industria în crearea așa-numitei „dezbateri climatice“ . Dar probabil că cel mai mare succes al Marelui Petrol a fost diminuarea voinței politice de a implementa reglementări adecvate. Chiar și după ce comunitatea internațională a adoptat Convenția-Cadru a Națiunilor Unite pentru Schimbările Climatice, în 1992, industria combustibililor fosili a reușit să blocheze progresul semnificativ până la punctul în care, dacă acțiuni serioase nu sunt întreprinse în viitor, întregul proces s-ar putea destrăma. În Europa, lobby-ul făcut de Royal Dutch Shell a diluat atât de mult eforturile Uniunii Europene încât acum nu există nici o țintă obligatorie pentru implementarea energiei regenerabile ori pentru eficiență energetică în fiecare țară. Compania a trimis chiar și o scrisoare președintelui Comisiei Europene, susținând că „gazul este bun pentru Europa“. Shell și alte companii de petrol promit acum să lucreze ca „sfătuitori“ pentru guvernele naționale pe tema schimbărilor climatice. Așa cum dosarele tutunului au scos acestă industrie din procesele de stabilire a politicilor publice, investigația Exxon ar trebui să-i oblige pe liderii lumii să elimine industria combustibililor fosili din eforturile de a rezolva criza climatică. La urma urmei, nici o politică nu poate reuși dacă cei care o modelează pariază pe eșecul ei. Punctul de turnură pentru politicile de sănătate publică legate de tutun a venit când depravarea industriei a devenit incontestabilă. Acum este acel moment pentru mișcarea privind clima. Nu putem pur și simplu să sperăm că industria combustibilului fosil își va schimba obiceiurile. Cum solicită deja o alianță de grupuri pentru apărarea drepturilor omului, activiști de mediu și adepți ai responsabilității corporatiste, trebuie să eliminăm industria din procesul decizional.
Oamenii de știință ai Exxon au avut dreptate: efectele schimbărilor climatice asupra multor comunități sunt catastrofice. Așa cum sunt atât de multe vieți în joc – și dovezi atât de clare de pericol –, Marele Petrol, ca și Marele Tutun înaintea lui, ar trebui să fie tratat așa cum este: ca o Mare Problemă.
