14 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialMarea Britanie va reduce taxa pe companii pentru a atrage firmele din...

Marea Britanie va reduce taxa pe companii pentru a atrage firmele din UE, după Brexit

Premierul britanic, Theresa May, va anunța oficial, luni, că vrea să reducă taxa pe companii la mai puțin de 15%, de la 20% în prezent, într-o încercare de a atenua șocul investitorilor, după ce alegătorii din Marea Britanie au votat pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană (Brexit), a anunțat publicația Daily Telegraph, citată de Agerpres.

Premierul Marii Britanii ar putea reduce taxa pe companii sub nivelul de 15% promis de Donald Trump înaintea alegerilor prezidențiale din SUA, se arată în Daily Telegraph.

O taxă sub 15% ar fi una din cele mai scăzute din rândul principalelor economii mondiale și ar putea atrage companiile din UE spre Regatul Unit și ar pune în pericol statutul Irlandei de țara europeană cu cele mai scăzute taxe pentru multinaționale.

Bugetul pe acest an, anunțat în martie, include o reducere a taxei pe companii la 17% până în 2020.

Media taxei pe companii este de aproximativ 25% în statele din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). Cele 34 de state membre OECD dețin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerțul mondial și 20% din populația lumii.

Recent, Reuters a prezentat un mail intern al OECD în care organizația apreciază că o nouă reducere a taxei pe corporații în Marea Britanie este puțin probabilă dar, dacă va avea loc, „va transforma economia țării într-un fel de paradis fiscal”.

Și premierul Viktor Orban a anunțat săptămâna trecută că taxa pe companii în Ungaria va fi redusă la 9% în 2017, iar acest impozit se va aplica atât marilor companii cât și IMM-urilor. În prezent, taxa pe companii în Ungaria este de 10% pentru companiile cu o bază de impozitare de până la 500 milioane forinți (1,6 milioane euro) și de 19% pentru companiile cu o bază de impozitare mai mare.

Ministrul ungar al Economiei, Mihaly Varga, a subliniat că reducerea taxelor va permite companiilor să economisească 145 de miliarde de forinți iar Ungaria va avea cea mai favorabilă taxă pe companii din Uniunea Europeană.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Elena Lasconi susține propunerile lui Nicușor Dan pentru București

Elena Lasconi și-a declarat public susținerea față de cele 20 de propuneri pentru București prezentate de Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Ea a...

FCSB a învins în deplasare pe PAOK Salonic cu 1-0(1-0) în 10 oameni

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă