12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialMarea Britanie nu va depune cererea oficială de ieşire din UE până...

Marea Britanie nu va depune cererea oficială de ieşire din UE până în 2017

Marea Britanie nu va depune cererea oficială de ieşire din Uniunea Europenă (UE) ca urmare a referendumului în favoarea Brexitului "până la sfârşitul acestui an", a declarat miercuri premierul britanic Theresa May, aflată în prima sa vizită oficială în Germania, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

"Acest lucru nu se va întâmpla până la sfârşitul anului", a declarat ea pentru presă la sfârşitul unei întrevederi cu cancelarul german Angela Merkel, explicând că Marea Britanie are nevoie de timp pentru a pregăti această etapă.

Totodată, premierul britanic a afirmat că doreşte să aibă o relaţie "constructivă" cu Germania şi alţi parteneri europeni pentru a asigura plecarea "sensibilă şi organizată" a Marii Britanii din Uniunea Europeană. 

"Desigur, aşa cum vom continua să lucrăm împreună, trebuie de asemenea să negociem ieşirea cu succes a Marii Britanii din Uniunea Europeană", a mai spus ea. "Acest lucru necesită timp şi o muncă serioasă şi detaliată, însă, atâta timp cât suntem membru al UE, vom respecta drepturile şi obligaţiile care ne revin", a subliniat şefa guvernului de la Londra. 

Ea a afirmat că Marea Britanie are nevoie de timp pentru a-şi stabili obiectivele înainte de a invoca Articolul 50, procedura oficială pentru părăsirea Uniunii Europene. Theresa May a afirmat că este clar faptul că populaţia Marii Britanii doreşte un control mai mare asupra imigraţiei, însă a subliniat faptul că relaţiile comerciale bune sunt vitale pentru economie. 

"Este foarte clar pentru mine că unul dintre mesajele pe care britanicii l-au dat prin votul lor în favoarea Brexitului este acela că ei doresc un control asupra circulaţiei persoanelor din Uniunea Europeană. Desigur, acesta va fi unul dintre subiectele pe care le vom analiza", a mai spus ea în cadrul conferinţei de presă. "Este de asemenea clar că ne dorim un acord corect în domeniul comerţului şi cel al serviciilor", a adăugat premierul britanic.

La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a declarat că Marea Britanie ar trebui să fie clară în legătură cu relaţia pe care doreşte să o aibă cu Uniunea Europeană înainte de începerea negocierilor privind ieşirea ţării din blocul comunitar, relatează Reuters. 

"Din punctul meu de vedere este complet de înţeles că la câteva zile după referendum, la câteva zile după formarea unui nou guvern în Marea Britanie, executivul trebuie mai întâi să se gândească care sunt interesele noastre, cum anume ar trebui să fie", a declarat Angela Merkel, în cadrul unei conferinţe de presă comune la Berlin cu premierul britanic Theresa May. "Şi, cred că este în interesul tuturor dacă Marea Britanie va avea o poziţie bine definită în cadrul negocierilor", a mai spus cancelarul german. 

"Este importantă o bună pregătire şi, prin urmare, vom aştepta momentul în care Londra va decide să-şi formuleze cererea ca urmare a referendumului din iunie la care britanicii au votat în favoarea ieşirii din UE", a adăugat Merkel. Ea a subliniat faptul că negocierile oficiale vor fi posibile numai după ce Marea Britanie va invoca Articolul 50, adăugând că tratatele europene sunt foarte clare cu privire la acest aspect.

Cele mai citite

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă