La marginea Aradului, într-un cartier cochet, se află mănăstirea „Sfântul Simion Stâlpnicul”. Ridicată de un episcop sârb, aprig apărător al ortodoxiei, în condiţiile în care cea mai mare parte a românilor ardeleni se unise cu Biserica Romei, mănăstirea adăposteşte o colecţie de artă bisericească extrem de valoroasă.
În trecerea secolelor, datele istorice s-au schimbat, iar Mănăstirea Gai este unul dintre simbolurile comunităţii ortodoxe româneşti. Deoarece numărul credincioşilor a crescut considerabil, aceştia nu mai încăpeau în vechea biserică construită de episcopul Sinesie Jivanovici. Aşa că, au adunat bani şi şi-au construit o biserică mare, lângă vechea ctitorie.
Mănăstirea de la marginea oraşului
Mănăstirea de maici „Sfântul Simion Stâlpnicul” se află în marginea cartierului Gai şi, totodată, a Aradului. Actul de naştere al acestui lăcaş mănăstiresc trebuie căutat în secolul al XVIII-lea, într-o perioadă în care ortodoxia era reprezen¬tată mai ales de către sârbi în această regiune, pentru că românii deveniseră, în mare parte, greco-catolici. După prigoana comunistă declanşată împotriva Bisericii Greco-Catolice, lucrurile s-au schimbat, iar cei mai mulţi dintre români au fost făcuţi ortodocşi, ca urmare a intervenţiei brutale a autorităţilor staliniste din Bucureşti. Lăcaşul de cult a fost ctitorit de episcopul Sinesie Jivanovici şi a fost ridicat între anii 1760-1762.
Contractul dintre episcop şi meşterul arădean Egidius Ioanovici prevedea ridicarea ansamblului mănăstiresc pentru suma de 98.000 florini de aur. Era compus ¬dintr-un conac, o biserică şi anexe mănăs¬tireşti. Conacul, pentru o perioadă, a servit şi ca reşedinţă de vară a episcopilor Aradului, iar biserica încă de la început a fost destinată unui larg cerc de credincioşi ortodocşi. Conacul şi biserica poartă marca stilului baroc, la modă în epocă, adoptat şi de ierarhii sârbi din Banat şi Arad. Arhitectura iconostasului evoca stilul neoclasic şi pictura iconostasului a fost realizată de Ştefan Teneţchi în anul 1767, în stilul Renaşterii italiene târzii. De o frumuseţe deosebită sunt uşile împărăteşti, cu o ornamentaţie deosebit de bogată.
Artă şi credinţă la Mănăstirea Gai
Ctitorul mănăstirii, episcopul Sinesie Jivanovici, a fost un aprig apărător al ortodoxiei într-o perioadă în care autorităţile vremii încurajau Biserica Română Unită cu Roma. Legăturile sale cu Episcopia Râmnicului au dus la întărirea legăturilor cu românii ortodocşi de dincolo de Carpaţi. Mai mult, episcopul sârb Sinesie Jivanovici a editat şi a contribuit la aducerea în părţile Aradului a unor cărţi de rugăciune româneşti. Maicile povestesc că, conform unor documente vechi, episcopul bătrân şi bolnav a cerut să fie mutat într-o cameră aflată chiar lângă zidul bisericii.
A cerut să i se construiască o fereastră şi astfel putea asista la slujbele din biserică. În 1768, după moartea sa, mănăstirea a cunoscut un declin, dar a rezistat ca lăcaş de rugăciune pentru locuitorii din zonă, atât pentru ortodocşii români, cât şi pentru cei sârbi. După separarea ierarhică, ortodocşii sârbi şi-au ridicat, la 1870, propria biserică în centrul cartierului Gai. Ortodocşii români au folosit biserica mănăstirii până după primul război mondial, după care şi-au ridicat şi ei o biserică proprie, în apropierea celei a sârbilor. În urma acestui fapt, viaţa mănăstirii a încetat pentru o lungă perioadă. Abia după 1949 au apărut primele încercări de revigorare a Mănăstirii din Gai.
La 13 aprilie 1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis înfiinţarea unei mănăstiri de maici. Între 1955-1956 s-au executat lucrări de consolidare a zidurilor şi de renovare, care au continuat şi în anii următori, iar în 1964, în sălile conacului au început lucrările de amenajare a unui muzeu de artă bisericească, deschis la 23 octombrie 1967. În perioada următoare, pentru maicile de la Gai a început prigoana comunistă. Călugăriţele mai tinere au fost nevoite să plece, dar o parte dintre ele s-au reîntors mai târziu, când viaţa monahală a revenit la normal în acest lăcaş de cult. Până în 1989, deşi se afla la marginea oraşului, puţini arădeni veneau duminica la slujbe. Aici aveau loc însă căsătorii religioase discrete pentru copiii şefilor Partidului Comunist Român.
În cadrul mănăstirii a fost adus un monument al arhitecturii bisericeşti populare din judeţul Arad, biserica de lemn din Seliştea de Mureş, comuna Petriş, care a fost reconstruită în curtea mănăstirii în vara lui 1985. Anul construcţiei bisericii este situat în intervalul 1745-1754. Biserica de lemn din Selişte păstrează elemente tradiţionale arhitecturale specifice zonei din care provine. Colecţiile de artă veche bisericească şi de carte rară de la mănăstire completează o colecţie-document, de o valoare istorică şi artistică inestimabilă.
Mănăstirea episcopilor
Lăcaşul de cult de la Gai, ctitoria episcopului Sinesie Jivanovici, a fost reşedinţă episcopală decenii la rând. După 1990, la Gai au slujit preoţi apreciaţi, care au devenit ulterior episcopi: PS Sofronie Drincec, episcop al Oradiei, Bihorului şi Sălajului, şi PS Siluan Mănuilă, episcop al Episcopiei Române din Ungaria.
Dar, în ultimii ani, lăcaşul de cult de la Gai s-a dezvoltat. A fost ridicat încă un corp de clădire cu chilii, un paraclis de vară şi chiar o biserică nouă, mare, care să poată satisface setea de credinţă şi rugăciune a miilor de credincioşi care frecventează la fiecare mare sărbătoare de peste an şi în fiecare sfântă zi de duminică mănăstirea „Sfântul Simion Stâlpnicul” din Gai.
