29 C
București
sâmbătă, 7 septembrie 2024
AcasăSpecialLinie telefonică unică, deschisă de Ministerul Sănătăţii pentru victimele din Colectiv

Linie telefonică unică, deschisă de Ministerul Sănătăţii pentru victimele din Colectiv

Ministerul Sănătății a înfiinţat o linie de telefon unică, dedicată victimelelor incendiului de la Colectiv și rudele lor, unde ei solicita sprijin la orice oră, potrivit unui comunicat postat pe site-ul instituţiei,

Astfel, în funcție de solicitări, apelanții vor primi suport  pentru acoperirea costurilor tratamentelor în străinătate, a echipamentelor speciale necesare în perioada de recuperare în țară și străinătate, recomandate de medicii specialiști, precum și a altor costuri cu materiale și medicamente necesare.

De asemenea, pacienții și aparținătorii acestora pot primi, la cerere, asistență socială și psihologică.

Numărul de telefon unic pentru victimele de la Colectiv este  021.3072.614, disponibil 24 de ore din 24.

În urma incendiului din clubul bucureştean Colectiv, de la finalul lunii octombrie, 63 de persoane au murit şi peste 150 au fost rănite.

 

Cele mai citite

Servicii medicale gratuite pentru câinii și pisicile aflate pe străzile din Capitală

Consiliul Județean Ilfov, prin Direcția Protecția Animalelor, a încheiat un parteneriat benefic pentru comunitate cu organizația internațională de protecție a animalelor Humane Society International/Europe....

Adeverințe falsificate pentru a scăpa de absențele de la școală. Doi tineri au fost reținuți

Doi tineri din Pitești au fost reținuți sub acuzația de falsificare și utilizare de adeverințe medicale false, în urma unei percheziții domiciliare. Aceștia sunt...

Film românesc, premiat la Festivalul Internațional de la Veneția

Filmul "Anul nou care n-a fost", regizat, scris și produs de Bogdan Mureșanu, a câștigat două premii la Festivalul Internațional de la Veneția: Premiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă