Ce așteptări (nu mai) avem de la liderii politici ai lumii moderne?
Zilele trecute am făcut un minisondaj printre studenții mei de la un curs de comunicare despre liderii politici actuali ai lumii (inter)naționale. Era o (primă) încercare de a contura, în ciornă, principalele elemente care definesc percepția discursului public actual, al cărui barometru, în funcție de evoluția evenimentelor și a targetului analizat, îl constituie fie presa, fie (cel puțin) o rețea web socială.
În „Top 50“ am regăsit lideri din Europa, Rusia, Statele Unite, Turcia, China – în principal: Barack Obama (încă?!), Vladimir Putin, Donald Trump, Angela Merkel, Marine Le Pen (oare?!), Regina Elisabeta (lider?!), Theresa May și… cam atât.
Confuzia numelor ridică totodată o mulțime de întrebări, inclusiv în ceea ce privește „forma mentis“ contemporană și așteptările în privința profilului ideal al unui lider politic „remarcabil“.
Drept urmare, în încercarea de a contura profilul unui lider influent și carismatic, cel puțin în viziunea targetului ales, am încercat să caut principalele elemente care ies în evidență dintr-o astfel de (schiță de) analiză. Iată câteva cuvinte-cheie:
– Credibilitate: în societatea actuală un lider politic ideal nu există, așa că faptul că unii sau alții au dobândit sau nu credibilitate în ochii publicului contează până la un anumit punct. Mulți politicieni privesc oricum totul prin prisma intereselor și a sentimentelor personale și se consideră centrul universului.
– (In)competența: dincolo de limbajul de lemn, propaganda și dezinformarea (prin non-informare), manipularea prin repetiție și textele fără informații, mai devreme sau mai târziu competența pare totuși unul dintre elementele definitorii ale unui lider remarcabil. Nu se știe însă foarte clar în ce domeniu. Cu bune și rele.
– Carisma: sunt apreciate în special abilitățile interpersonale, calități ca intuiția, entuziasmul, curajul, exprimarea adecvată în fața publicului larg, capacitatea de a înainta noi idei și de a convinge și a atrage masele, orientarea spre acțiune și capacitatea de a lua rapid decizii. Aici s-ar putea deschide, evident, o nouă (lungă) discuție.
– Încrederea în propriile puteri: sunt apreciați liderii hotărâți cu scopuri clare. Chiar dacă nu este clar în ce direcție.
Nimic deci despre cinste, standarde etice înalte, educație, viziune, deschidere. Și, mai ales, nimic despre responsabilitate, capacitatea de mediere, echilibru și flexibilitate. Cel puțin pentru moment, având în vedere conjunctura internațională, destul de incertă, care evident se reflectă în percepția discursului public. Atât în Europa, cât și în afara acesteia.
După experimentul meu de curs, am recomandat studenților să (re)citească „Principele“, ultima carte a lui Niccolo Machiavelli, o lucrare scrisă în secolul XVI, dar de mare actualitate și astăzi. Numele diplomatului, filosofului, omului politic și scriitorului italian este cunoscut celor mai mulți prin prisma unei zicale – poate prea mult și pe nedrept în ce-l privește pe autor –, a unui proverb: „Scopul scuză mijloacele“.
Machiavelli scria că în politică problema se pune, de fapt, astfel: „dacă este mai bine să fii iubit decât temut sau invers“. Pentru acesta, „răspunsul este că ar trebui să fii și una și alta“, dar „întrucât este greu să împaci aceste lucruri (…), atunci când unul din două trebuie să lipsească este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit“. În plus, în lucrarea sa, Machiavelli îl îndeamnă pe principe să-și adapteze modul de acțiune la lucrurile imprevizibile care pot apărea, făcând totodată o comparație între vulpe (viclenie) și leu (putere), mai precis între caracteristicile cu care aceste animale sunt înzestrate. În opinia autorului italian, cel care deţine puterea poate acționa deci în mod prudent sau, dimpotrivă, în mod brusc, în funcție de „vremuri și împrejurări“.
Întrebarea este, dacă ar trăi, ce ar face Machiavelli în lumea de astăzi? Ce așteptări ar trebui să avem de la un Machiavelli modern? Și, mai ales, ce așteptări am putea avea de la un lider care ar urma sau ar adapta lumii de astăzi principiile descrise în tratat. Totul pornind de la ideea că, în principiu, un conducător remarcabil, adică un om de stat autentic, ar trebui să producă o schimbare profundă în societatea pe care o conduce, modernizând-o și având o mare influență și în jurul său.
P.S.: Dintre nenumărații lideri ai lumii pe care istoria i-a înregistrat, puțini pot fi numiți „cei mai mari“ sau „cei mai remarcabili“. Fiecare țară promovează, în mod periodic și în funcție de interesele personale sau geostrategice ale guvernanților, sondaje ce pun în discuţie personalitățile care au marcat cel mai mult istoria națională. De la o epocă la alta, percepțiile se schimbă, însă unii lideri rămân întipăriți în mentalul colectiv.
