22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialLeonard Doroftei va demisiona

Leonard Doroftei va demisiona

Leonard Doroftei, președintele Federației Române de Box, a anunțat, luni, că s-a decis să demisioneze din funcţia pe care  o deţine pentru a se dedica unei cariere de antrenor.

"Mi-am dat demisia. Adică 99 la sută, mai rămâne să completez foaia. Eu am venit în federaţie când era la un pas să fie dezafiliată şi mi-am propus să pun boxul pe linia de plutire. Şi mi-am atins obiectivul. Acum, cu Dumnezeu înainte, sunt oameni care ştiu box, care pot să-şi vadă de drumul lor mai departe. Şi eu am făcut, dar până aici mi-a fost limita, ăsta a fost obiectivul meu. Sunt rezultate la toate loturile, boxul a revenit la locul lui. Acum fiecare îşi vede de drumul lui", a declarat Doroftei, potrivit Mediafax.

Oficialul FRB a precizat că au existat discuţii contradictorii cu alţi oficiali ai federaţiei, dar nu acesta este motivul deciziei sale de a demisiona: "Au fost discuţii normale, nu aprinse, ca în orice federaţie, ca peste tot, dar nu asta e cauza. Eu plec pentru că aici consider că e capăt de linie pentru mine. Eu mi-am văzut de treaba mea. Mai multe să facă şi alţii".

Întrebat dacă există şanse să se răzgândească, Doroftei a spus că este sunat de oameni din box care îl roagă să rămână în funcţie. "Până mâine mai e, ştiţi cum se zice, dar eu zic că am luat decizia. Oamenii din box mă sună, mă roagă să rămân, să-i reprezint în continuare. Dar eu consider că mi-am atins obiectivul. Mai departe îmi doresc să iau doi-trei copii, să-i antrenez, să văd dacă pot fi un bun antrenor", a mai spus Doroftei.

Leonard Doroftei a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a forului, de la 23 noiebrie 2012.

Fostul campion mondial WBA a mai intenţionat să demisioneze de la conducerea federaţiei, în septembrie, după un conflict cu vicepreşedintele Vasile Câtea.

 

Cele mai citite

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...
Ultima oră
Pe aceeași temă