14.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialJohn Jihadistul a fost identificat

John Jihadistul a fost identificat

O nouă înregistrare video cu Mohammed Emwazi, identificat de autorităţi ca "John jihadistul", a fost dată publicităţii de postul de televiziune CNN. În înregistrare, adolescentul Mohammed Emwazi apare jucându-se în curtea unei şcoli.

Potrivit CNN citat de Mediafax, în imagini se vede un adolescent plimbându-se printre ceilalţi colegi în curtea unei şcoli din Londra. La un moment dat, el primeşte o minge de baschet pe care o loveşte cu piciorul.

Într-un material realizat de CNN, o fostă profesoară vorbeşte despre Mohammed Emwazi. "Era un copil timid, retras, însă nu a creat niciodată probleme grave. Avea note foarte bune", a declarat aceasta.

Mohammed Emwazi ar fi fugit din Marea Britanie, peste Canalul Mânecii, ascuns în spatele unui TIR, pe când suspecţii de terorism "de nivel scăzut" nu erau monitorizaţi adecvat, eforturile vizând atunci securizarea Jocurilor Olimpice.

Emwazi ar fi fugit la începutul lui 2013 din Marea Britanie în Turcia, de unde ar fi trecut în Siria, pe o rută folosită de obicei de către imigranţi ilegali, potrivit ziarului The Times.

El ar fi reuşit să fugă într-o perioadă în care eforturile de urmărire a aşa-zişilor suspecţi "periferici" au fost abandonate, poliţia britanică şi serviciul britanic de securitate internă MI5 concentrându-se asupra Jocurilor Olimpice (JO) de la Londra din 2012, relatează The Independent online.

Emwazi a fost demascat săptămâna trecută ca fiind infamul militant britanic din cadrul grupării Statul Islamic (SI) care a apărut într-o serie de înregistrări video ale unor decapitări.

Absolvent al Universităţii din Westminster, el era cunoscut MI5, iar numele său era înscris pe o listă cu suspecţi a Ministerului britanic de Interne, ceea ce l-a împiedicat anterior să părăsească ţara.

Părinţii lui Emwazi au afirmat săptămâna aceasta că "nu există dovezi" că fiul lor este "John jihadistul". "Nu există nicio dovadă că bărbatul arătat în înregistrări video şi fotografii este fiul meu, aşa cum a afirmat presa în ultimele zile", a declarat tatăl său.

 

Cele mai citite

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...
Ultima oră
Pe aceeași temă