8.9 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialJo Jo Dan are liber spre titlul mondial IBF! Cine urmează după...

Jo Jo Dan are liber spre titlul mondial IBF! Cine urmează după Bizier

Pugilistul român Jo Jo Dan a devenit challenger al titlului mondial IBF, după ce l-a învins pe canadianul Kevin Bizier, la puncte, într-un meci la categoria semimijlocie.

Jo Jo Dan, care câștigase la puncte și în noiembrie 2013 în fața lui Bizier (decizie split, 110-117, 116-111, 114-113), s-a impus și de data aceasta tot în urma unei decizii split, doi arbitri-judecători văzându-l învingător (cu 115-112, 114-113), în timp ce al treilea l-a preferat pe canadian (114-113), potrivit Agerpres.

Boxerul român (33 ani), care a reușit astfel a 34-a victorie din carieră (18 KO), în care a pierdut doar două meciuri, a fost trimis la podea în repriza a șapte, în urma unui clinci. Meciul a fost intens, cu schimburi furioase, iar după patru runde foarte strânse, românul, pe numele real Ionuț Dan Ion, a trecut în avantaj, grație unor lovituri eficiente cu stânga.

Bizier a reluat inițiativa în repriza a șaptea, dar nu a reușit să mențină ritmul. Jo Jo Dan a accentuat presiunea din repriza a opta, când Bizier a început să dea semne de oboseală și să acuze loviturile primite.

Bizier a suferit a doua înfrângere din cariera sa (ambele în fața românului), în care a mai câștigat 23 de meciuri (16 prin KO).

Jo Jo Dan va boxa acum cu britanicul Kell Brook, campionul mondial IBF al categoriei welter (semimijlocie), care e neînvins, având 33 de victorii (22 KO).

În main event-ul galei, canadianul Adonis Stevenson și-a apărat centura de campion mondial WBC la categoria semigrea printr-o victorie prin KO în repriza a cincea în fața rusului Dmitri Suhoțki. Stevenson și-a trecut în palmares a 25-a victorie (21 KO), având un singur meci pierdut (înainte de limită), în timp ce Suhoțki, care avea 22 de succese (16 KO), a încasat a treia înfrângere (1 KO).

Cele mai citite

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...

Simona Halep nu va merge la Roland Garros

Simona Halep „a fost uitată” de Occident. Cât timp o va mai urmări ghinionul? Ce a putut scrie presa internațională despre ea după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă