9.5 C
Bucharest
Saturday, 2 December 2023
HomeSpecialJaf de aproape 200.000 de lei în comuna constănţeană Lumina, suspecţii au...

Jaf de aproape 200.000 de lei în comuna constănţeană Lumina, suspecţii au fost prinşi

Trei tineri au fost prinşi de poliţiştii constănţeni la doar două zile după ce au furat dintr-o locuinţă din comuna Lumina, judeţul Constanţa, aproape 200.000 de lei, anchetatorii reuşind să recupereze însă numai zece la sută din suma sustrasă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, jaful a fost comis în noaptea de vineri spre sâmbătă, dintr-o anexă a locuinţei păgubitului, în care acesta avea amenajat un punct de lucru al firmei sale, transmite corespondentul Mediafax.

Unul dintre cei trei hoţi lucrase chiar la societatea respectivă şi ştia că proprietarul scosese de la bancă o sumă mare de bani, cu care intenţiona să-şi achiziţioneze o locuinţă în Constanţa, şi cunoştea şi locul în care acesta îşi ţinea banii.

În noaptea jafului, cei trei au pătruns în anexa respectivă pe un geam lăsat deschis, au luat banii – 195.000 de lei, după care au fugit.

În numai două zile de la comiterea jafului, poliţiştii constănţeni au reuşit să-i identifice şi să-i prindă pe cei trei. Ei au reuşit însă să mai recupereze numai 24.700 de lei, precum şi o serie de bunuri, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, pe care hoţii şi le cumpăraseră.

Cei trei au fost duşi în arestul IPJ Constanţa, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Cele mai citite

Primul român mort în Gaza ca prizonier al Hamas

Autorităţile israeliene au informat cu privire la decesul unei persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatic în Fâşia Gaza, anunţă în această dimineaţă...

Conacul în care s-a hotărât Unirea, preluat de la Academia Română de CJ Galați, pentru restaurare

După zeci de ani în care a fost sediu IAS, loc de petreceri ale activiștilor PCR și motel „2 stele”, Conacul de la...

Discursul lui Iohannis la Dubai. VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România consideră energia nucleară drept o sursă stabilă de energie şi că ţara noastră îşi propune să devină...
Ultima oră
Pe aceeași temă