16.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialJaf armat la două luni

Jaf armat la două luni

După un an 2009 plin de jafuri armate la malul mării, 2010 se anunţă a fi cel puţin la fel de solicitant pentru oamenii legii. Ieri dimineaţă, în gara din Medgidia s-a consumat al doilea astfel de eveniment din acest an. Doi bărbaţi mascaţi au intrat peste salariata CFR după ce în prealabil au forţat uşa metalică a casieriei, au bruscat-o şi au dispărut în câteva zeci de secunde cu 3.000 de lei, încasările femeii pe întreaga tură. Potrivit poliţiştilor de la transporturi, rapiditatea cu care au acţionat infractorii, precum şi starea de panică în care s-a aflat casiera au îm¬piedicat-o pe aceasta să apese butonul de panică. Casiera le-a declarat poliţiştilor că a auzit o bubuitură în uşă şi, când s-a dus să vadă despre ce este vorba, indivizii au forţat uşa, au îmbrâncit-o şi au dispărut cu banii. Biroul oamenilor legii se afla la câteva minute de Gara Medgidia. În momentul jafului, în gară nu se afla nici o persoană. La faţa locului a fost găsită o rangă metalică cu care se presupune că hoţii au forţat grilajul metalic. Pe 9 februarie două persoane cu cagule pe faţă au jefuit o casă de pariuri din zona Gării CFR Mangalia. Cei doi au ameninţat casiera cu un pistol, iar după ce au luat banii, au fugit în spatele blocurilor din apropiere. Anchetatorii nu exclud existenţa unor grupuri infracţionale specializate.

 

 

Cele mai citite

Banca Transilvania dă în judecată ANAF, după ce anul trecut a pierdut un proces cu statul

Banca Transilvania a deschis un proces împotriva ANAF în care contestă o decizie de impunere, după ce a pierdut deja procesul în toamna anului...

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul...

Plecarea românilor la muncă sau la studii în străinătate poate fi transformată dintr-o pierdere într-o oportunitate, susține Iohannis

Președintele Klaus Iohannis este de părere că plecarea românilor la muncă sau la studii în străinătate poate fi transformată "dintr-o pierdere pentru România, într-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă