15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialItalienii din Arad vor învăţământ în limba maternă

Italienii din Arad vor învăţământ în limba maternă

La Arad a apărut o nouă minoritate etnică: cea italiană. În judeţ funcţionează peste 1.500 de firme italiene, iar proprietarii acestora s-au stabilit aici cu familiile lor. În acest context, consulul italian la Timişoara a solicitat autorităţilor locale arădene predarea limbii italiene în câteva şcoli.

Oportunităţi pentru tineri

Noul consul general al Italiei la Timişoara, Stefano Mistretta, a lansat o propunere oficialităţilor arădene, aceea de a înfiinţa secţii cu predare în limba italiană în şcoli sau licee din Arad. „Cunoaşterea limbii italiene pentru tinerii din această zonă ar putea fi o oportunitate în plus pentru angajare”, a explicat consulul general Stefano Mistretta demersul său.

El a spus că la Timişoara există un liceu bilingv, dar şi clase în alte unităţi şcolare în care se predă limba italiană. Ideea a fost reţinută, a afirmat prefectul Călin Bibarţ. El a adăugat că urmează să discute cu cei din sistemul educaţional modalităţile de punere a ei în practică. Roberto Sperandio, şeful biroului de corespondenţă consulară al Consulatului general al Italiei din Timişoara la Arad, a oferit câteva date statistice referitoare la prezenţa mediului de afaceri italian în judeţul Arad. „Conform datelor de la Registrul Comerţului, la ora aceasta există în judeţul Arad un număr de 1.586 firme italiene active. Cea mai mare pondere o au cele din domeniul agricol, apoi cele din domeniul industriei, comerţului sau alimentaţiei publice”, a precizat Roberto Sperandio.

 

 

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă