22.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialIrlandezii care au sedus Hollywoodul

Irlandezii care au sedus Hollywoodul

Pe langa whiskey, bere Guinness si muzica celtica, Irlanda are un alt produs de export de succes – “armasarii” irlandezi care au cucerit Hollywoodul si au sedus spectatoarele din lumea intreaga. Colin Farrell, Stuart Townsend, Jamie Dornan, Jonathan Rhys-Meyers si Chillian Murphy, inventariati de hellomagazine.com, vin cu totii din “tara sfintilor si invatatilor” si au fost propulsati de Hollywood in roluri de barbati fatali.

Colin Farrell face pe baiatul rau

Liderul incontestabil al noului val de tineri armasari irlandezi, Colin Farrell, a adus o doza buna de obraznicie celtica la Hollywood. Comportamentul rebel si aventurile lui Farrell au ridicat cateva sprancene chiar si in Tinseltown (numele de alint al Hollywoodului, “orasul cu sclipici”), dar talentul lui si profesionalismul pe platoul de filmare l-au mentinut in top. Dupa ce a lasat balta o scoala de actorie si a jucat intr-un serial TV britanic, a obtinut rolul principal in drama de razboi “Tigerland”, dupa care a plouat cu oferte pentru durul din Dublin. “Minority Report”, “Phone Booth”, “The Recruit” si “Daredevil” au dat toate lovitura la box office, transformandu-l intr-unul din cei mai vandabili tineri actori. Desi “Alexander” nu a fost tot atat de apreciat, “Miami Vice” l-a adus din nou in atentia publicului in 2006. Nu ca ar fi picat vreodata sub radarul faimei – aventurile lui Colin Farrell cu Angelina Jolie, Britney Spears si internarea la o clinica de reabilitare l-au tinut in divizia A a starurilor.

Stuart Townsend, la pachet cu Charlize Theron

Dublinezul care a jucat in “The Ligue of Extraordinary Gentlemen”, “Head in the Clouds” (“Cu capul in nori”), “The Best Man” si “Aeon Flux” a intrat in atentia publicului, cel putin in aceeasi masura, pentru relatia cu actrita Charlize Theron, castigatoare a Oscarului. Cei doi au jucat impreuna in mai multe productii de marca si, pentru ca sunt inca impreuna, fac parte din cele mai rasfatate cupluri de la Hollywood.

Jamie Dornan pozeaza, joaca si canta

Un alt model de hipermasculinitate made in Ireland este Jamie Dornan, care se ocupa chiar cu asa ceva – este model masculin de moda. Pe langa asta, tipul cu falci de otel si cu privire intensa a aterizat int-un rol din “Marrie Antoinette”, filmul istoric de anul trecut al Sofiei Coppola. Recent Jamie Dornan s-a despartit de Keira Knightley (“Bend It Like Beckham”, “Piratii din Caraibe”) si si-a dus trupa de rock, Sons of Jim, in turneu alaturi de KT Tunstall.

Jonathan Rhys-Meyers isi pune inima pe tava

E tipul cu privire albastra si umeda de copil si buze de Angelina Jolie care si-a interpretat singur melodiile din “Velvet Goldmine” si mai nou l-a jucat pe Elvis. Woody Allen a fost vrajit de intensitatea emotiei din jocul actorului si nu s-a lasat pana nu l-a avut pentru “Match Point” in 2005. Ang Lee l-a distribuit in “Ride With The Devil”, iar Anthony Hopkins i-a oferit un rol in hitul indie “Bend It Like Beckham”, alaturi de Keira Knightley. A avut o copilarie zbuciumata, a fost dat afara din scoala si a locuit intr-un orfelinat inainte de a fi descoperit intr-un bar. “Imi pun inima pe tava, de-asta pot portretiza anumite emotii in fata camerei”, explica Jonathan Rhys-Meyers.

Chillian Murphy cauta roluri mai spalate

Chillian Murphy a crescut in Cork, un oras din vestul Irlandei, si urma facultatea de drept cand o seara la teatru l-a facut sa-si schimbe cu 180 de grade cariera. Primul rol semnificativ pe care l-a prins a fost in thriller-ul cu zombi din 2003 “28 Days Later”, care i-a adus anul urmator propuneri pentru roluri secundare in productii mai mari, cum ar fi “Cold Mountain” si “Girl With a Pearl Earring (“Fata cu cercel de perla”). A urmat rolul personajului malefic din “Batman Begins”, care l-a catapultat in fruntea listei de noi talente a directorilor de casting. Dar actorul, care traieste la Londra cu sotia si cu baiatul lui, a preferat mai departe roluri dificile in filme artistice decat oferta de a fi erou in filme de actiune. In “Breakfast on Pluto” (“Mic Dejun pe Pluto”) a interpretat rolul principal, un travestit implicat in IRA. In “The Wind That Shakes the Barley”, filmul lui Ken Loach (care a castigat Palme d’Or la Cannes in 2006), a jucat rolul principal, cel al unui tanar republican irlandez implicat intr-o rebeliune antibritanica.

Cele mai citite

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...
Ultima oră
Pe aceeași temă