Hassan Rohani fusese deja botezat “şeicul diplomat” încă dinainte să fie ales preşedinte al ţării. Porecla îi vine din perioada anilor 2003-2005, când a negociat cu europenii dosarul nuclear iranian şi obţinuse suspendarea procesului de îmbogăţire a uraniului. Un procedeu ce a fost însă reluat odată cu sosirea la putere a lui Ahmadinejad. În acest răstimp, însă, cât a durat suspendarea îmbogăţirii uraniului, Rohani a accelerat construcţia centrifugelor, el însuşi s-a lăudat, lucru care arată ambivalenţa personajului.
Apoi, Hassan Rohani era până acum membru al Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale, instanţa care se ocupă de chestiunile strategice. Era deci un om al regimului actual, poziţie care incită la a relativiza “moderaţia” cu care-l descriu cam repede unii analişti. E adevărat că stilul abrupt al lui Mahmoud Ahmadinejad şi declaraţiile sale înflăcărate, mai ales la adresa Israelului, speriaseră o bună parte a comunităţii internaţionale.
Reacţiile mai degrabă binevoitoare la adresa noului ales pot aşadar da naştere unei “luni de miere“, cel puţin la început, până ce Rohani îşi va numi Guvernul. Cine în ce post va fi numit, va fi mult mai concludent pentru viitor. Un viitor în legătură cu care unii analişti se declară sceptici, atât în privinţa unor progrese în dosarul nuclear, cât şi în cel al Siriei.
Trebuie ştiut că omul-cheie în Iran nu e preşedintele, ci ghidul suprem. Or ayatollah-ul Khamenei ţine morţiş la strategia instaurată chiar de el de decenii deja şi anume aceea de a controla unealta nucleară, dar şi pe aliaţii din vecinătate, printre care se numără sirianul Bashar al-Assad.
