18.4 C
București
marți, 10 septembrie 2024
AcasăSpecialIrakul vrea un "al treilea război mondial" împotriva Al-Qaida

Irakul vrea un „al treilea război mondial” împotriva Al-Qaida

Premierul irakian Nouri al-Maliki, aflat în vizită în Statele Unite, a susţinut, joi, desfăşurarea unui „al treilea război mondial” de către comunitatea internaţională împotriva „virusului” Al-Qaida aflat în plină revenire în ţara sa, transmite Mediafax.

Maliki se află de miercuri la Washington şi se va întâlni vineri cu preşedintele Barack Obama pentru a stimula cooperarea antiteroristă între cele două state.

„Vrem un război internaţional împotriva terorismului”, a declarat liderul guvernului irakian în faţa publicului de la centrul de analiză Institute of Peace, numind Al-Qaida şi filialele sale un „virus” care aduce un „vânt rău” în toată regiunea.

„Am avut două războaie mondiale; îl vrem pe al treilea împotriva celor care ne asasinează poporul şi care vor să curgă sânge”, a continuat Maliki, propunând ca Irakul să găzduiască o conferinţă internaţională împotriva terorismului.

Liderul şiit irakian a fost primit miercuri de vicepreşedintele american Joe Biden, care „a reafirmat angajamentul Statelor Unite de a îi echipa (militar) pe irakieni pentru a combate Al-Qaida”, conform Casei Albe.

Citeşte şi: Militarii americani care se retrag din Afganistan vor trece prin baza Kogălniceanu

Cele mai citite

Grupa C2 a Ligii Națiunilor: România-Lituania 3-1

Naţionala de fotbal a României a învins cu emoţii selecţionata Lituaniei, cu scorul de 3-1 (1-1), luni seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în...

Cursă finală spre Otopeni: Metroul M6 a intrat în faza de execuție

Ministrul Transporturilor a declarat că metroul spre Otopeni va fi gata peste 4 ani Sorin Grindeanu a anunțat că lucrările pentru tronsonul magistralei de metrou...
Ultima oră
Pe aceeași temă