Înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe Române evită, de obicei, să discute public despre subiectele fierbinți ale zilei. Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu, este o excepție din acest punct de vedere. Arhiereul a explicat că un copil nu trebuie educat cu forța, concepția asta fiind complet greșită. De asemenea, a arătat că BOR este deschisă către primirea și ajutorarea imigranților din Orientul Mijlociu, dar aceștia trebuie să se întoarcă totuși acasă. În fine, IPS Irineu declară că nu este împotriva homosexualilor, dar preferă ca aceștia să-și păstreze orientarea sexuală în intimitate. Mitropolitul afirmă însă că militează pentru căsătoria între femeie și bărbat.
Care este poziția unui înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române vizavi de cazul Bodnariu și de educația pe care o familie ar trebui să o acorde copiilor?
IPS Irineu: Nu cunosc prea bine cazul Bodnariu și nu am avut o aplecare spre cercetarea acestuia. Am auzit că există acolo o familie în Norvegia și că ar avea probleme. Nu am intrat în detaliile acestea. Ceea ce vă pot spune eu este că sunt împotriva curentului că ușoarele corecții aplicate copiilor ar fi un lucru bun. În primul rând, copiii ar trebui educați să nu aibă nevoie de măsuri coercitive în a fi îndreptați spre lucruri bune. În general, copilul are nevoie de la început să i se stabilească niște norme precise în măsura în care el trebuie să știe ce are de făcut. Am fost și noi copii, mai făceam și anumite năzbâtii. E adevărat că uneori parcă aceste lucruri par ieșite din comun și te îndeamnă la o anumită impulsivitate având în vedere că justifici tu ca părinte că ar trebui să îi dai o educație bună, însă educația bună nu ar trebui să fie făcută cu palma. Ar trebui conștientizat copilul că cea mai eficientă măsură ar fi aceea de a stabili o relație bună cu el, de a-i deschide inima și în același timp de a-l face responsabil de ceea ce face în măsura vârstei lui. Copilăria are destule lucruri pe care nu ar trebui să le gândim noi prin prisma vârstei noastre. Nu ar trebui să gândim neapărat că lucrurile copilărești nu sunt în direcția bună.Și noi am fost copii și trebuie să gândim cu multă înțelegere, nu să credem că bătaia este ruptă din rai.
Cum vi se pare sistemul de protecție a copiilor din Norvegia sau din țările nordice ale Europei?
IPS Irineu: Este adevărat că în primul rând copilul ar trebui protejat, însă el nu ar trebui niciodată despărțit de părinți. Este foartă bună gândirea Norvegiei sau a altor state, fără a intra în detalii, însă atunci când protejăm copiii ar trebui să ne dăm tot interesul să oferim o învățătură și libertate copiilor corespunzătoare vârstei lor fără a-i despărți de familie. Familia este cea care gestionează cel mai bine lucrurile, o fundație neputând să se substituie familiei, chiar dacă această fundație ar avea toate facilitățile și ar pune la dispoziție toate lucrurile bune pentru un copil. Căldura părintelui de acasă este de neînlocuit. Unii dintre noi am crescut chiar cu bunicii, care prin definiție nu țin atât de mult la regulile pe care părinții le-ar avea acasă. Totuși amintirea părinților pentru noi, persoane adulte, este atât de drăgălașă și importantă încât nu o putem uita niciodată, ceea ce înseamnă că familia este cea mai importantă școală pe care noi trebuie să o dezvoltăm. Mama și tata nu pot fi înlocuiți niciodată.
Cum priviți faptul că în România sunt 225.000 de copii, potrivit World Vision, care se culcă flămânzi în fiecare seară?
IPS Irineu: Este adevărat că sunt cazuri, din păcate foarte multe, cu copii amărâți. Noi, ca instituție, avem foarte multe case unde mergem și ne ocupăm de hrana copiilor, de educația lor și încercăm prin mijloacele noastre, cât ne țin puterile economice, să creăm un cadru acceptabil și favorabil pentru ca ei să poată să se dezvolte, să învețe și chiar să mănânce pentru că, din păcate, mulți sunt foarte slab nutriți. Ar trebui ca autoritățile să monitorizeze aceste familii din punct de vedere al ajutorului. Mitropolia Olteniei a creat o structură de acest fel care se ocupă special de copiii de la sate și încercăm fie să îi ajutăm direct în familiile lor, fie să le dăm ajutor prin centrele noastre.Avem acum un proiect prin care vrem să creăm o bancă de alimente pentru a ajuta copiii nevoiași și familiile lor. Sunt multe proiecte despre care nu se știe.
Putem vorbi aici despre o lipsă de comunicare a Bisericii Ortodoxe Române?
IPS Irineu: Noi considerăm că birourile de presă ale Mitropoliilor și Patriarhiei își spun cuvântul, însă nu fiecare episcop trebuie să apară în presă pentru a spune ceva. Vocea laicilor este mai importantă în media decât vocea noastră. Nu suntem nici noi lipsiți de importanță. Poate ar fi trebuit să spunem mai mult chiar despre cazul din Norvegia, însă toate acestea își au rostul în coalizarea tuturor factorilor de răspundere. Cel mai bine ne implicăm în a avea o influență, dacă este posibil, în rezolvarea cazului, nu în a-l face vizibil și în a comenta în presă. Este bine și asta, dar trebuie să și acționăm. Este adevărat că ar trebui să comunicăm mai mult. Programele pentru tineri și pentru copii care există deja atât în Mitropolia Olteniei, cât și în țară ar trebui mediatizate mai mult. Nu ne-am expus prea mult în presă, pentru că uneori vrem prea multă perfecțiune, să fie totul bine.
Se poate vorbi despre un conflict al generațiilor?
IPS Irineu: Poate doar despre copilărie, despre vârstă. Cel mai bătrân nu poate permite copilului să facă anumite lucruri pe care nu le înțelege. Deschiderea spre tehnologie reprezintă o problemă pe care noi ar trebui să o gestionăm foarte bine. Această informație, această tehnologie ajută, dar ea este făcută pentru persoane adulte. Se poate trece foarte repede de pe un program pe altul prin accesul acesta pe care îl avem la computer, tablete și telefoane și la un moment dat ori copilul devine dependent și nu mai poate trece dincolo de limitele facilului pe care i le oferă tehnica, ori efectiv el ajunge în așa fel încât să nu își mai dezvolte calitățile și capacitățile intelectuale cu care este dotat.
Trecând la un alt subiect fierbinte al zilelor noastre, vă întreb: cum privește Biserica Ortodoxă Română criza imigranților din Europa?
IPS Irineu: Acești oameni sunt în primul rând frații noștri, indiferent ce religie au. Noi nu putem privi decât prin prisma Sfintei Scripturi care ne spune că orice om este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Chiar dacă el crede în Allah sau altceva, este vorba tot despre un om. Eu privesc cu multă duioșie și în același timp cu multă durere când văd acești oameni care își părăsesc locurile natale, locuri pe care le-am vizitat cândva și erau atât de frumoase și primitoare cândva. Oamenii erau pașnici, dar acum din păcate casele lor au devenit câmpuri sterpe. Din punct de vedere umanitar, primirea acestor oameni ar trebui să fie binevenită, dar în același timp ar trebui analizată încă de la început posibilitatea reîntoarcerii lor. Să nu estimăm niciodată că un om care a fost dezrădăcinat dintr-o zonă și dus în alte locuri se va planta și va crește așa cum gândim noi. El este legat de locul unde s-a născut. El nu poate uita așa repede casa părintească, limba maternă și copilăria. Niciodată nu putem spune că am trăit într-o parte a lumii și dintr-o dată ne mutăm în cu totul altă civilizație și în altă parte a lumii. Este de datoria oamenilor politici să analizeze această posibilitate prin care unii oameni, din motive diverse, vor să dizloce populații întregi și să le ducă acolo unde poate lumea îi privește cu ostilitate, cu neîncredere. Este ca și cum ai veni acasă la mine și începi să împarți casa, iar eu mă uit și nu știu cine ești, de unde vii și ce vrei. Nici pentru refugiați nu este favorabil acest lucru, oricum ar fi, pentru că nu toți sunt copii acolo, ca să zicem că mai uită precum cei mici. Sunt oameni în vârstă care vin și care nu au emigrat din cauza unor factori economici, ci a unor factori de grea criză. Trebuie să vedem lumea aceasta cu milă.
Cum se face că unii dintre refugiați, odată ajunși în Europa, devin destul de radicali din perspectivă islamistă, deși chiar de acest lucru au fugit din țările lor?
IPS Irineu: Putem vorbi aici despre o stare psihică a refugiaților. O stare foarte încordată. Aici vorbim despre încrâncenarea celor care ajung în Europa și caută să își mai păstreze ceva din identitatea lor. Pentru un refugiat, la ora actuală, identitatea lui este religia, singurul lucru care mai este. Mulți dintre ei nu mai au nici măcar buletin, adică o identitate, și singurul lucru rămas pe care îl cultivă este religia. Așa putem înțelege radicalizarea unora. De aceea, chiar dacă ei vin aici, trebuie să gândim cum îi putem ajuta să se reîntoarcă acasă, pentru că altfel aici în Europa se pot forma enclave. Stabilitatea noastră religioasă este semn al normalității. Cei care gândesc cumva asupra acestor imigranți ar trebui să ia în calcul și eventualitatea unui posibil război între religii chiar aici în Europa. Ei nu au venit aici din întâmplare, dintr-o dată. Nu este departe o catastrofă pentru că și în rândul creștinilor au apărut extremiști, pentru că toate aceste lucruri care nu sunt bine gândite și cugetate, dacă nu sunt aranjate așa cum trebuie conduc la extremism. Îmi este teamă că la un moment dat se vor naște pungi de forță și ură de toate părțile și toate aceste elemente antagoniste ar putea conduce la un conflict teribil. Bisericile ar trebui să se unească și să aibă o deschidere totală către acești oameni, dar și o aplecare pentru a gestiona foarte bine fenomenul. Din punct de vedere uman și al oamenilor care sunt în suferință, Biserica Ortodoxă Română, ca organism care gândește uman, trebuie să se comporte omenește, pentru că a te comporta omenește înseamnă a te comporta frățește și noi întotdeauna am primit pe cei care vin. Eu mă gândesc că și cu cei care rămân trebuie să rămânem într-o stabilitate și fraternitate constructivă.
Cum vedeți dezbaterile din ultima perioadă despre căsătoria persoanelor de același sex și modificarea Constituției?
IPS Irineu: Aceste lucruri le vedem în profunzimea ființei umane. Omul a fost făcut cum este natural să fie, căsătorit bărbat și femeie. Aceste două persoane, din genuri diferite, numai ele pot da naștere altor persoane. Nu ne căsătorim pentru că trebuie să facem un contract social neapărat, ci ne căsătorim să dăm naștere unei familii, așa cum noi ne-am născut dintr-o familie și vrem să facem parte din familie. Sunt oameni care consideră că trebuie să trăiască în diferite moduri potrivit pasiunilor lor, însă nu cred că aceste pasiuni care sunt în afara procesului de naștere a copilului trebuie neapărat să aibă o legiferare sau mai bine zis să aibă o înscriere într-o ordine naturală a lucrurilor. Ele trebuie să fie bine gândite și nimeni nu judecă pe cineva că ar avea o altă orientare decât a persoanelor majoritare.
Să înțeleg că acceptați idea că există și o minoritate sexuală, pe care nu o blamați?
IPS Irineu: Nimeni nu blamează, nici nu doresc așa ceva, dar nici nu doresc să îi promovez, pentru că a promova așa ceva înseamnă a ieși în afara persoanelor respective. Legea și rânduiala nu trebuie să fie rupte din contextul ființei umane. Dacă noi rupem ființa umană și o creionăm în afara manifestărilor ei naturale, atunci de bună seamă că luăm accidentul drept normă juridică.Nu am nimic cu persoanele din această minoritate, ba dimpotrivă, în Biserica Ortodoxă cutuma este că pocăința este pentru toți oamenii, chiar și pentru cei cu astfel de orientări, cât și pentru cei cu alte păcate. Acum nu putem să legiferăm mândria pentru cei mândri sau hoția pentru cei care fură. Nici un păcat nu poate fi legiferat, pentru că el aparține persoanei respective, neputând spune că el ține de ființă. Dreptul trebuie să aibă ca izvor dreptul natural, acela care dă consistență procesului juridic. Dacă legea este împotriva firii și a naturii mele, atunci nu este o lege bună. Niciodată nu am gândit un rău împotriva unui om care are o astfel de slăbiciune, așa cum o numim noi. Totuși este o chestiune care nu merge pe o linie naturală și pe o linie general valabilă. Să zicem că dacă jumătate din globul pământesc ar fi de orientarea lor, atunci parcă ți-ai mai pune întrabări, dar noi constatăm că vorbim despre o minoritate care, ca orice minoritate, este mai vocală decât majoritatea. Dacă ei doresc cu adevărat să fie primiți de societate, ar trebui în primul rând să vorbească frumos, pentru că de obicei nu trebuie să țipi la un om ca să înțeleagă ceva. Nu se uită nimeni urât la ei, pentru că sunt niște oameni care trăiesc în jurul nostru. Dacă intrăm într-un magazin și sunt și gay, nu știm care sunt aceia, sunt acceptați, dar unii dintre ei preferă să își pună o pancartă de gât și să spună: eu sunt acela. Problema nu se pune vizavi de existența și acceptarea lor, ci de principiile lor de a ne impune și nouă, majorității, legile lor. De aici pot apărea probleme pentru copiii noștri. Am găsit acum o analiză despre copiii înfiați de cuplurile gay. Rezultatul a fost îngrozitor, pentru că un copil vrea și el să simtă căldură mamei și nu știe care dintre părinți este mama și care tatăl. La copii, imitația și exemplul atrage după sine și curiozitatea. Curiozitatea la copii este ceva benefic, dar pe mine mă îngrozește ideea că această curiozitate l-ar putea conduce spre ceea ce această minoritate încearcă să aducă în spațiul public. Noi vrem să facem foarte mult pentru această căsătorie între bărbat și femeie. Aici este o problemă, ca și în cazul imigranților, că orice minoritate vocală naște extremism și apar fel de fel de grupări extremiste, chiar și în biserică, pentru că anomalia naște întotdeauna extremism.
