Un cetatean care a fost exceptat de la regulile si legile aplicabile celorlalti poate cu greu sa accepte ca, orice ar face, vine candva si scadenta. Cu atat mai putin unul care a fost exceptat sub regimul comunist si s-a aranjat in asa fel ca tot exceptat sa ramana si in cel urmator, democrat zice-se.
Asa se face ca, auzind despre o posibila incriminare a sa ca vinovat de crimele si enormele abuzuri din timpul mineriadelor, dl Ion Iliescu a sarit ca oparit, intreband isteric: „Eu vinovat?! Eu vinovat?!”. Reluarea intregului discurs vituperator de acum 15 ani, contra rebelilor legionari cu steaguri verzi si uniforme (sic!), nu ar mai fi fost decat urmarea fireasca a primei reactii. Pana atunci, insa, dl Ion Iliescu a scos din arsenalul invatamantului de partid cuvantul „provocare”, cu care s-a aparat, devenind, vorba lor, din acuzata acuzatoare, si Leana Ceausescu, pronuntat cu aceeasi apasare de retorica bolsevica pe primul r. In ordinea logica a ilogicii partidului unic urmeaza „elementele” in locul persoanelor. „Elemente…”, adica nu oameni asemenea celor care ii „analizau” si condamnau pe acestia. Daca ucizi oameni, s-ar putea ca aceia care, totusi, ti-au scapat, sa te condamne, in numele unor legi „burgheze”, dar daca elimini elemente nu faci altceva decat o operatie aproape chimica, un fel de (pretinsa) igienizare a societatii.
De data aceasta, se pare, dl Ion Iliescu nu mai are unde sa intoarca, au aflat si comentatorii straini. „Le Figaro”, acest ziar de dreapta din Franta, care spune atatea adevaruri contrazise urgent de intelectualii stangisti francezi, remarca riscul major pentru fostul presedinte al Romaniei de a se vedea condamnat „' perpetuite”, adica pe viata. Lucrurile au mers cam departe si nu e prea clar cum s-ar mai putea reveni la nevinovatia ex-presedintelui. Un procuror consecvent, dl Dan Voinea, pare decis sa faca lumina in acest caz foarte complicat, al mineriadelor. Toata lumea care nu vrea sa se lase mintita de Ion Iliescu observa neconcordanta intre declaratiile sale din iunie 1990 si scenele filmate pe strazi. Ion Iliescu vorbeste de civism, de inalta constiinta civica a minerilor etc., etc. iar aceasta se manifesta prin stalcirea in bataie, si in mod las pe deasupra, adica cinci, sase, zece contra unul, fara aparare, a trecatorilor in plin centrul Capitalei Romaniei democrate. Sigur, acesti trecatori nu sunt, in ochii minerilor manipulati de securistii lui Iliescu, decat niste „elemente”. Or, elementelor trebuie sa li te opui, cum ne invata de mult marxism-leninismul. Lupta impotriva naturii era pe ordinea de zi acum 40-50 de ani. Natura formata, nu-i asa, din „elemente”.
Dar oricate inregistrari ale convorbirilor intre Diamandestii si Chitacii lui 1990 i-ai prezenta ex-presedintelui Iliescu, acesta isi va psalmodia sau vitupera in continuare minciunile, pentru ca asa a invatat el la partid. La cel comunist, fireste. Aici, adevarul e de clasa, iar clasa este chiar el, partidul si, de la caz la caz, „Tovarasul”, neaparat cu majuscula.
S-a facut mult caz in toata lumea pe seama lui Pinochet, care, desi senator de drept al statului Chile, trebuia judecat pentru crimele sale din anii saptezeci-optzeci. In numele salvarii nationale, generalul chilian a ordonat o serie de crime. Statul Chile s-a redresat, dar oamenii au murit si el trebuie sa plateasca. La noi e altfel: statul nu s-a redresat, in orice caz nu ca urmare a crimelor din iunie 1990, dar cel care a chemat minerii („Va multumesc, dragi mineri, ca ati raspuns la chemarea noastra…”) trebuie sa plateasca.
